Dieta si nutritie

# auplimente alimentare #suplimente

Care sunt cele mai eficiente suplimente alimentare?

Suplimentele alimentare nu sunt medicamente ci substante menite sa aduca beneficii organismului. Acestea pot fi necesare in cazul unor afectiuni, deficite si tulburari nutritionale, alimentatii dezechilibrate sau, in urma unor interventii chirurgicale, cand organismul devine malnutrit. Trebuie sa ai in vedere ca nu orice supliment face bine, pentru ca ar putea interactiona cu unele tratamente. De asemenea, un exces ar putea aduce cu sine efecte adverse.

 

Suplimentele nu trebuie administrate intr-un mod irational. In schimb, trebuie sa ai mai multa grija la ceea ce mananci. Daca ai o alimentatie sanatoasa si echilibrata, este posibil sa nu ai nevoie de administrarea unui supliment alimentar. Totusi, unele situatii impun cresterea cantitatii unor nutrienti. Iata care sunt suplimentele alimentare pe care merita sa dai banii.

Ulei de peste/de ficat de cod

Uleiul de peste si cel de ficat de cod sunt suplimente bogate in acizi grasi Omega-3 si vitamina D3. Acizii grasi Omega-3 asigura o buna dezvoltare si functionare a creierului si neuronilor, favorizand memoria si concentrarea. Acestia sunt foarte importanti pentru pacientii cu ateroscleroza sau cei cu risc cardiovascular, deoarece au capacitatea de a diminua „colesterolul rau“, de a imbunatati profilul lipidic, dar si de a scadea inflamatiile in corp. In ceea ce priveste vitamina D3, aceasta este foarte importanta pentru oase si imunitate. Uleiul de peste si cel de ficat de cod se gasesc atat sub forma de capsule, cat si sub forma lichida sau de jeleuri pentru copii.

Probiotice

Probioticele reprezinta bacterii bune care se gasesc, in mod natural, la nivelul tractului urogenital, intestinal, bucal, dar si altor tesuturi. Cea mai mare parte a acestora formeaza microbiomul intestinal, care reprezinta peste 70% din sistemul imunitar. Probioticele ajuta la preventia multor afectiuni, in special infectii si probleme digestive. In timpul tratamentului cu antibiotice, probioticele sunt obligatorii.

Probioticele se gasesc in mod natural in alimentele fermentate (iaurt, chefir, varza murata, castraveti murati, branzeturi fermentate etc.), insa, pot fi administrate si sub forma de supliment.

Vitamina D

Vitamina D este foarte importanta, mai ales, in perioada sarcinii, copilariei, adolescentei si menopauzei. Vitamina D se obtine, in special, prin expunerea la soare. Aceasta ajuta la prevenirea bolilor osoase (rahitism si osteoporoza). De asemenea, persoanele cu imunitate scazuta, care nu se expun la soare, ar trebui sa ia, suplimentar, vitamina D. De asemenea, toata lumea ar trebui sa-si administreze, suplimentar, Vitamina D, in sezonul rece, deoarece este perioada în care suntem predispusi infectiilor respiratorii si nu ne expunem pielea la soare. De asemenea, vitamina D poate fi raspunsul atunci cand te intrebi cum scapi de raceala sau gripa.

Atentie! Un exces poate fi periculos. Cere sfatul medicului sau farmacistului pentru doza recomandata.

Protectoare hepatice

Protectoarele hepatice au un rol important pentru imbunatatirea functiei ficatului. Ficatul acumuleaza toxine, deoarece prin el trec toate substantele ingerate, cum ar fi cele din medicamente, bauturi si alimente. Acest organ poate fi afectat din cauza unor tratamente sau afectiuni, de aceea este necesar un protector hepatic, cum ar fi Sanohepatic.

Colagen hidrolizat

Colagenul este o proteina care se gaseste, in mod natural, in structura pielii, parului, articulatiilor si unghiilor. Colagenul hidrolizat se absoarbe usor de catre organism si are o eficienta ridicata in ameliorarea problemelor articulare si in tratarea parului si unghiilor fragile. Acest supliment se gaseste sub forma de pudra sau capsule.

Fier

Fierul este un mineral important pentru formarea hemoglobinei, proteina care are in structura sa fier. Fara fier, aceasta proteina nu ar putea transporta oxigenul catre celulele si tesuturile din organism. Anemia feripriva este cea mai comuna deficienta nutritionala la nivel mondial. Daca alimentatia ta nu este variata, daca esti vegan sau daca nu consumi prea des carne, este recomandat sa iti suplimentezi dieta cu fier, insa, trebuie sa ai in vedere si imbunatatirea dietei.

Vitamina B12

Vitamina B12 se gaseste in toate alimentele de origine animala. Aceasta trebuie suplimentata doar in cazul persoanelor vegane. Vitamina B12 este foarte importanta pentru structura sangelui, dar si pentru creier, iar un deficit ar putea crea probleme grave.

Antioxidanti

Antioxidantii sunt substante si vitamine care lupta impotriva radicalilor liberi, molecule care cauzeaza imbatranirea si aparitia unor afectiuni, precum cancerele. Practic, substantele antioxidante protejeaza sanatatea. Exemple de antioxidanti sunt antocianii, beta-carotenul, vitamina C sau licopenul. Antioxidantii se gasesc in special in fructe si legume colorate. O alimentatie bogata in vegetale nu necesita suplimentarea antioxidantilor. De asemenea, este important sa nu faci un exces de aceste substante, pentru ca poate fi periculos.

In concluzie, unele suplimente alimentare sunt foarte importante pentru sanatate, daca sunt administrate intr-un mod rational.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/images/search/suplimente/

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dieta-nutritie

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi: Fertilizare in vitro cu ovocite donate. Indicatii si sanse de reusita

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi, medic specialist obstetrica-ginecologie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Sfecla rosie, aliat de nadejde in curele de slabit

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare