Litera N

#prospect #medicament

Nurofen sirop copii

Prospect Nurofen sirop copii

Prezentare

Cutie cu 1 flacon din PET cu 100 ml suspensie orala si seringa pentru administrare orala din PP cu piston din PE.

Compozitie

5 ml suspensie orala contin, ca substanta activa, 100 mg ibuprofen si excipienti: polisorbat 80, glicerina, maltitol lichid, zaharina sodica, acid citric monohidrat, citrat de sodiu, guma Xantan, clorura de sodiu, aroma de capsuni (Strawberry 500244E), bromura de domifen, apa purificata.
In cutie se afla o seringa pentru administrare orala.

Indicatii

Nurofen pentru copii apartine unui grup de medicamente ce amelioreaza senzatia de durere, inflamatia si febra.
Pentru ce este folosit Nurofen pentru copii?
Nurofen pentru copii este folosit pentru a ameliora febra si durerea la sugari si copii cu varste cuprinse intre 3 luni si 12 ani.
Nurofen pentru copii amelioreaza febra asociata unor afectiuni, precum: raceala, gripa, varicela, pojar, oreion sau febra post-imunizare.
Nurofen pentru copii amelioreaza durerea usoara sau moderata de diverse cauze, precum: durere in gat, durere dentara sau durere cauzata de aparitia dintilor, cefalee si alte tipuri de durere precum cele asociate luxatiilor, otitei etc.

Contraindicatii

Ca si in cazul altor analgezice, nu trebuie sa-l administrati sugarilor si copiilor care sufera de:
-ulcer sau de alte afectiuni ale stomacului,
-inrautatire a astmului bronsic, rinita sau urticarie datorate acidului acetilsalicilic sau altor medicamente similare,
-hipersensibilitate la ibuprofen, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre excipientii medicamentului;
-insuficienta renala severa, insuficienta hepatica severa sau insuficienta cardiaca severa necontrolata;
-lupus eritematos sistemic.

Nu este recomandata administrarea produsului la copii cu greutate sub 6 kg.
Produsul nu trebuie administrat la copiii cu varsta sub 3 luni, decat daca este indicat de catre medic.

Cereti sfatul medicului sau farmacistului inainte de a administra Nurofen pentru copii in caz de:
-efectuarea concomitenta a altor tratamente,
-administrarea concomitenta a altor medicamente, in special alte antiinflamatoare nesteroidiene, anticoagulante, medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale (inclusiv diuretice), litiu, metotrexat, antiagregante plachetare, ciclosporina, tacrolimus, saruri de potasiu.
-astm bronsic, afectiuni cardiace, afectiuni ale ficatului sau rinichilor,
-hipersensibilitate la alte analgezice.

Aceste recomandari se aplica si adultilor care vor sa utilizeze Nurofen pentru copii.

Acest medicament contine maltitol lichid, de aceea, nu trebuie sa-l utilizati daca medicul dumneavoastra v-a spus ca aveti intoleranta la unele zaharuri.

Sarcina si alaptare

Administrarea de ibuprofen la gravide se poate face doar in primele doua trimestre de sarcina, numai daca este absolut necesar. In trimestrul III de sarcina administrarea de ibuprofen este contraindicata.
Deoarece ibuprofenul este excretat in laptele matern, se recomanda, ca o masura de precautie, sa se evite administrarea acestuia la mamele care alapteaza.
Capacitatea de a conduce vehicule si de a folosi utilaje
Nurofen pentru copii poate determina ameteli si tulburari de vedere, influentand astfel capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze si mod de administrare

Recomandari pentru utilizarea seringii pentru administrare orala
1.Agitati bine flaconul inainte de administrare.
2.Indepartati capacul (apasati, apoi rotiti in sens invers acelor de ceasornic).
3.Introduceti seringa pentru administrare orala in orificiul din gatul flaconului.
4.Pentru a umple usor seringa pentru administrare orala, intoarceti flaconul si aspirati usor suspensia pana la cantitatea necesara, marcata pe seringa.
5.Aduceti flaconul in pozitia initiala si scoateti seringa pentru administrare orala.
6.Introduceti capatul seringii pentru administrare orala in gura copilului si apasati usor pistonul acesteia pentru a administra suspensia.
7.Dupa administrare, puneti la loc capacul flaconului.
8.Spalati seringa pentru administrare orala in apa calda si lasati-o sa se usuce. Nu o lasati la indemana copiilor.

Mod de administrare in caz de febra post-vaccinare:
Produsul nu trebuie administrat la copiii cu varsta sub 3 luni, decat daca este indicat de catre medic.
Doza recomandata este de 2,5 ml suspensie orala Nurofen pentru copii (50 mg ibuprofen). Daca este necesar, mai puteti administra inca 2,5 ml suspensie orala Nurofen pentru copii (50 mg ibuprofen) dupa un interval de 6 ore de la prima administrare.
Nu trebuie sa administrati mai mult de 5 ml suspensie orala Nurofen pentru copii (100 mg ibuprofen) in interval de 24 ore.
Daca febra nu scade, nu administrati si a treia doza, ci adresati-va medicului.

Mod de administrare in caz de febra si durere:
Acest medicament este recomandat pentru utilizare pe termen scurt. Daca simptomele persista mai mult de 3 zile, adresati-va medicului.
Produsul nu trebuie administrat la copiii cu varsta sub 3 luni, decat daca este indicat de catre medic.
De la 3-12 luni: doza recomandata este de cate 2,5 ml suspensie orala Nurofen pentru copii (50 mg ibuprofen) de 3 ori pe zi.
De la 1-3 ani: doza recomandata este de cate 5 ml suspensie orala Nurofen pentru copii (100 mg ibuprofen) de 3 ori pe zi.
De la 4-6 ani: doza recomandata este de cate 7,5 ml (5 ml+2,5 ml) suspensie orala Nurofen pentru copii (150 mg ibuprofen), de 3 ori pe zi.
De la 7-9 ani: doza recomandata este de cate 10 ml (5 ml+5 ml) suspensie orala Nurofen pentru copii (200 mg ibuprofen), de 3 ori pe zi.
De la 10-12 ani: doza recomandata este de cate 15 ml (5 ml+5 ml+5 ml) suspensie orala Nurofen pentru copii (250 mg ibuprofen), de 3 ori pe zi.
Nu trebuie depasita doza recomandata.

Supradozaj

Cazurile de supradozaj au fost rare, dar daca, accidental, ati administrat o doza mai mare decat cea recomandata, adresati-va imediat medicului.

Reactii adverse

Daca apar reactii adverse, adresati-va medicului sau farmacistului.
Au fost raportate reactii de hipersensibilitate in urma tratamentului cu ibuprofen. Acestea pot consta in reactii alergice nespecifice si anafilaxie, hipereactivitate la nivelul tractului respirator incluzand astm bronsic, agravarea astmului bronsic, bronhospasm, dispnee sau diverse manifestari cutanate cum sunt eruptii de diferite tipuri, prurit, urticarie, purpura, edem angioneurotic si, mai rar, dermatoza buloasa.

Reactiile gastro-intestinale pot include dureri abdominale, greata si dispepsie. In plus, ocazional, se pot produce ulcer gastric si duodenal, precum si sangerari gastro-intestinale.
Reactiile renale pot include necroza papilara care poate duce la insuficienta renala.

Alte reactii includ: disfunctie hepatica, cefalee, ameteli, tulburari de auz si vedere si, rareori, trombocitopenie, agranulocitoza, anemie hemolitica.

Lupusul eritematos sistemic sau alte boli de colagen pot creste riscul aparitiei reactiilor generale de hipersensibilitate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui: Ce influenta are echinoctiul de toamna asupra noastra

Expertul Acasa.ro Georgia Deaconu, Maestru Feng Shui

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului