Litera K

#prospect #medicament

Kinzalmono

Prospect Kinzalmono

Compozitie
Kinzalmono este un medicament care contine substanta activa telmisartan. Este disponibil sub forma de comprimate de culoare alba (rotunde: 20 mg; alungite: 40 si 80 mg).

Actiune terapeutica
Substanta activa din Kinzalmono, telmisartanul, este un „antagonist al receptorilor de angiotensina II”, ceea ce inseamna ca blocheaza actiunea unui hormon din organism numit angiotensina II. Angiotensina II este un vasoconstrictor puternic (o substanta care ingusteaza vasele sanguine). Prin blocarea receptorilor de care se leaga in mod normal angiotensina II, telmisartanul opreste efectul acestui hormon, permitand dilatarea vaselor sanguine. Aceasta duce la scaderea tensiunii arteriale, reducand riscurile asociate cu tensiunea arteriala ridicata, cum ar fi atacurile de cord sau accidentele vasculare cerebrale. De asemenea, aceasta permite inimii sa pompeze sangele mai usor, ceea ce poate contribui la reducerea riscului de probleme cardiovasculare pe viitor.

Indicatii
Kinzalmono se utilizeaza in tratamentul hipertensiunii esentiale (tensiune arteriala mare) la adulti. Prin „esentiala” se intelege ca tensiunea arteriala ridicata nu are o cauza evidenta. Kinzalmono se utilizeaza, de asemenea, pentru prevenirea problemelor cardiovasculare (probleme cu inima si vasele de sange), precum atacurile de cord sau accidentele vasculare cerebrale. Se utilizeaza la pacientii care au avut in trecut probleme cauzate de cheagurile de sange (precum boala de inima, accident vascular cerebral sau boala arteriala) sau care sufera de diabet de tip doi din cauza caruia a fost afectat un organ (precum ochii, inima sau rinichii). Medicamentul se poate elibera numai pe baza de reteta.

Administrare
Pentru tratamentul hipertensiunii esentiale, doza recomandata de Kinzalmono este de 40 mg o data pe zi, dar este posibil ca unii pacienti sa obtina rezultate bune cu o doza de 20 mg. Daca nu se atinge valoarea tinta de tensiune arteriala, doza poate fi marita la 80 mg sau se poate adauga un alt medicament pentru hipertensiune, cum ar fi hidroclorotiazida. Pentru prevenirea problemelor cardiovasculare, doza recomandata este de 80 mg o data pe zi. La inceputul tratamentului cu Kinzalmono, medicul trebuie sa monitorizeze tensiunea arteriala a pacientului si poate decide sa ajusteze medicatia prescrisa pacientului pentru scaderea tensiunii arteriale.

Contraindicatii
Kinzalmono nu se administreaza persoanelor care pot prezenta hipersensibilitate (alergie) la telmisartan sau la oricare alt ingredient al acestui medicament. Se interzice administrarea acestuia la femeile gravide dupa a treia luna de sarcina. Nu se recomanda utilizarea medicamentului in primele trei luni de sarcina. Se interzice administrarea Kinzalmono persoanelor care au afectiuni hepatice sau biliare severe.

Reactii adverse
Efectele secundare asociate cu Kinzalmono nu sunt frecvente. Cu toate acestea, efectele secundare observate la 1 pana la 10 pacienti din 1 000 sunt urmatoarele: infectii ale cailor respiratorii superioare (raceli), inclusiv inflamatii ale gatului si ale sinusurilor, infectii ale cailor urinare (infectii ale structurilor care transporta urina), inclusiv infectii ale vezicii urinare, anemie (numar redus de globule rosii), hiperpotasemie (cresterea nivelului de potasiu in sange), depresie, insomnie, sincopa (lesin), vertij (senzatie de ameteala), bradicardie (incetinirea batailor inimii), hipotensiune (tensiune arteriala scazuta), dispnee (respiratie dificila), dureri abdominale (de burta), diaree, dispepsie (arsuri gastrice), flatulenta (gaze), varsaturi, hiperhidroza (transpiratie excesiva), prurit (mancarime), eruptii cutanate, mialgie (dureri musculare), dureri de spate, spasme musculare, alterarea functiei renale (probleme de rinichi), inclusiv insuficienta renala acuta, dureri in piept, astenie (slabiciune) si niveluri crescute de creatinina (un marker al descompunerii la nivel muscular). Hipotensiunea poate fi mai frecventa la pacientii care iau Kinzalmono pentru prevenirea problemelor cardiovasculare. Pentru lista completa a tuturor efectelor secundare raportate asociate cu Kinzalmono, a se consulta prospectul.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului


Citeste pe ele.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Gustari sanatoase pe care le putem da copiilor la scoala

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.