Litera C

#prospect #medicament

Clorocalcin, picaturi orale, solutie, 12,2%

Prospect Clorocalcin, picaturi orale, solutie, 12,2%

Ce este Clorocalcin si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Clorocalcin picaturi orale, solutie este indicat in:

- stari ce necesita un aport sporit de calciu: sarcina, alaptare, perioada de crestere rapida, copilarie, hipocalcemie datorata procesului de imbatranire;
- rahitism - in asociere cu vitamina D;
- spasmofilie, tetanie calcipriva;
- boli ale sistemului osos - osteoporoza, osteomalacie;
- hemoragii, hemoptizii, hemoragii postoperatorii, hemoragii cerebrale, epistaxis;
- albuminurii;
- stari alergice: urticarie, edem Quincke, boala serului.

Mod de administrare

Doza recomandata este:

La copii sub 10 ani:

-Recalcifiant: 1 picatura pe an de varsta si zi;

-Hemostatic: 5 picaturi pe an de varsta si zi;

-Antialbuminuric: 20 de picaturi pe zi;

-Antialergic: 15 - 45 picaturi pe zi;

-Spasmofilie: 20 picaturi de 3-6 ori pe zi.

La adulti:

-Recalcifiant: 10 picaturi de 2 ori pe zi;

-Hemostatic: 20 picaturi de 4 ori pe zi; -Antialbuminuric: 15 -35 picaturi pe zi;

-Antialergic: 20 picaturi de 4 ori pe zi.

Un gram solutie contine 16 picaturi, iar o picatura contine aproximativ 2 mg calciu ionic.

Pentru informatii suplimentare in privinta dozelor a modului de administrare si a duratei tratamentului adresati-va medicului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Este contraindicata administrarea produsului in: insuficienta renala grava, nefrolitiaza calcica, hiperparatiroidism, hipercalcemie, hipercalciurie, calcificari tisulare, hipervitaminoza D, metastaze osoase sau in ulcer gastro-duodenal.

Nu se folosesc saruri de calciu in tratarea hipocalcemiei cauzata de insuficienta renala si la bolnavi cu acidoza respiratorie.

Precautii

Nu sunt necesare in cazul administrarii corecte a produsului.

Interactiuni medicamentoase

S-au semnalat cazuri de hipercalcemie la administrarea concomitenta de saruri de calciu si vitamina D (creste absorbtia gastro-intestinala a calciului) sau diuretice tiazide (scade eliminarea urinara a calciului).

Sarurile de calciu scad absorbtia unor medicamente ca: fluoruri, unele fluorochinolone, tetracicline, fenitoina, estramustina, saruri de fer. Acestea se administreaza la cel putin trei ore diferenta de clorura de calciu.

Atentionari

Concentratia de calciu in plasma trebuie atent monitorizata in cazul pacientilor cu insuficienta renala si in cazul administrarii concomitente a unor doze mari de vitamina D. Produsul se utilizeaza cu precautie in caz de antecedente de ulcer gastro-duodenal. Imobilizarea prelungita poate fi insotita de hipercalcemie, hipercalciurie; in acest caz tratamentul cu calciu poate fi administrat doar dupa restabilirea mobilitatii. Pentru informatii suplimentare adresati-va medicului.

Sarcina si alaptarea

Nu sunt necesare precautii daca medicamentul este corect administrat.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Produsul nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Reactii adverse posibile

In cursul tratamentului cu Clorocalcin pot aparea urmatoarele reactii adverse: constipatie, greata, dureri epigastrice, diaree.

Supradozaj

Administrarea unor cantitati excesive de Clorocalcin poate determina aparitia simptomelor de hipercalcemie: anorexie, greata, voma, constipatie, dureri abdominale, slabiciune musculara, polidipsie, poliurie, calculi renali si, in cazuri severe, aritmii cardiace si coma. Supradozarea este favorizata de administrarea concomitenta de vitamina D. Hipercalcemia usoara, asimptomatica, se trateaza prin oprirea administrarii sarii de calciu, eventual, a vitaminei D si ingerarea unor cantitati mari de fluide. Simptomele severe de hipercalcemie necesita rehidratare prin perfuzare i.v. de solutie 0,9% de clorura de sodiu pentru a creste diureza calciului. in acelasi scop se pot administra furosemid sau alte diuretice de ansa.

Cum se pastreaza Clorocalcin

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana copiilor.

Informatii suplimentare

Compozitie

100 g picaturi orale solutie contin clorura de calciu dihidrat 12,2 g si excipienti: glicerina, apa purificata.

Grupa farmacoterapeutica: Preparate din calciu.

Ambalaj

Cutie cu un flacon din sticla bruna, prevazut cu picurator a 50 ml picaturi orale, solutie.

Fabricant

S.C. Biofarm S.A., Romania

Detinatorul autorizatiei de punere de piata

S.C. Biofarm S.A.,

Str. Logofatul Tautu, nr. 99, sector 3, Bucuresti, Romania

Data ultimei verificari a prospectului Mai, 2005

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea