Dieta si nutritie

#exercitii fizice #emotii #dieta #dieta si nutritie #mancat compulsiv

Mancatul compulsiv iti saboteaza dieta? Iata cum scapi de el!

Hrana este departe de a fi doar o modalitate de a ne astampara foamea zi de zi. Adesea, influentati de emotii negative ori pozitive, ne consolam sau ne bucuram infruptandu-ne din alimentele preferate, cel mai adesea ticsite cu calorii. Refugierea in hrana in mod constant, ca urmare a influentei emotiilor, poarta denumirea de mancat compulsiv. Acest obicei iti saboteaza dieta? Iata cum poti scapa de el!

1. Elimina tentatiile din bucatarie

"Ochii care nu se vad se uita". Aceasta zicala are aplicabilitate si cand vine vorba despre mancatul compulsiv - mai concret, pentru a fi mai putin tentant sa te refugiezi in prajituri si alte alimente de "confort", nu trebuie decat sa te asiguri ca le elimini din casa.

Incepe prin a arunca toate alimentele nesanatoase pe care le depozitezi in frigider, in camara sau in dulapurile bucatariei, dupa care, la cumparaturi, evita sa achizitionezi orice ti-ar putea pune in pericol silueta (chipsuri, prajituri etc.).

Nu in ultimul rand, in cazul in care nu locuiesti singur, roaga-i pe cei cu care imparti casa sa nu tina tentatiile culinare proprii la vedere.

2. Noteaza-ti emotiile intr-un jurnal

Scrisul este o arma mai puternica decat ai putea crede! Mancatul compulsiv este declansat de emotii, fie ele pozitive ori negative - astfel ca, ori de cate ori simti nevoia sa mananci, dar stii ca, de fapt, nu iti este foame, ia un pix si noteaza-ti gandurile. Scrie in jurnal atat ceea ce simti la momentul respectiv, cat si alimentele pe care le consumi in asemenea clipe sau de la care te abtii, dupa caz.

Astfel, vei reusi sa creezi legaturi intre emotiile resimtite si alimentele care te ajuta fie sa le reduci impactul (in cazul celor negative), fie sa le potentezi (in cazul celor pozitive).

Odata ce ai inteles care este corelatia dintre emotii si alimentele preferate, vei putea gasi solutii pentru a scapa de mancatul compulsiv. Spre exemplu, daca obisnuiesti sa te refugiezi in alimente dulci cand esti trist, fa-ti un stoc de dulciuri sanatoase, de tipul fructelor, la care sa apelezi in acele momente.

3. Tine-ti mintea ocupata

Vrei sa scapi de mancatul compulsiv? In acest caz, canalizeaza-ti energia si eforturile in alte activitati care te fac sa te simti bine, cum sunt hobby-urile tale. Iti place sa pictezi? Sau poate dansul te ajuta sa uiti de toate problemele? Oricare ar fi pasiunea ori talentul tau ascuns, investeste timp in el si transforma-l, astfel, in "colacul tau de salvare" in lupta contra mancatului compulsiv.

In plus, retine ca si alte activitati placute, de tipul iesirilor cu prietenii, te pot ajuta sa iti tii mintea ocupata, sa iti gestionezi emotiile cu mai multa eficienta si, astfel, sa scapi de mancatul compulsiv care nu te lasa sa slabesti.

4. Include exercitiile fizice in programul zilnic

Miscarea regulata se bucura de un renume excelent nu doar pentru ca te ajuta sa iti mentii sanatatea fizica, ci si pentru ca iti sprijina sanatatea emotionala. Atunci cand faci miscare, corpul tau secreta endorfine, "hormonii fericirii", care iti dau o stare de bine si te pot ajuta sa previi episoadele de mancat compulsiv.

Chiar daca nu ai timp sa faci exercitii fizice in fiecare zi, contureaza-ti un program saptamanal care sa includa activitate - la sala sau in aer liber - regulata. Nu iti place sa faci jogging sau sa mergi la sala de fitness de unul singur? Coopteaza cativa prieteni cu ajutorul carora intreaga experienta va deveni cu adevarat placuta!

Sursa foto: thegoodcalorie.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dieta-nutritie

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: 5 beneficii ale MUSTULUI

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog: Cea de-a patra stare de agregare a materiei, in sprijinul esteticii

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog

Pune o intrebare