Dieta si nutritie

#oboseala #obezitate #stomac #alimentatie #masa #mic dejun

Cum trebuie sa iti repartizezi mesele intr-o zi

Te interesezi adesea asupra cantitatii de energie pe care o consumi intr-o zi, asupra calitatii alimentelor, insa uiti un lucru esential: repartitia acestor alimente de-a lungul zilei. O mare parte dintre tulburarile organismului isi gasesc originea intr-un comportament alimentar gresit.

In mod normal, energia pe care o obtii din alimentatie trebuie sa provina din 3 mese principale si eventual o gustare, pe baza acestor proportii:

  • 25% la micul dejun;
  • 35-40% la pranz;
  • 10% la gustare;
  • 25-30% la cina.

Persoanele cu o viata activa si copiii au nevoie in afara de mesele principale si de o gustare. Micul dejun si cina trebuie sa contina alimente usoare. In timpul noptii si spre dimineata, organismul elimina toxinele, iar o alimentatie bogata nu face decat sa impiedice acest proces.

Este indicat sa acorzi mesei principale, de la pranz, o atentie deosebita. Potrivit ceasului biologic al organismului, momentul optim de a lua masa este cuprins intre intervalul 13-15.  La aceasta masa se pot consuma alimente mai consistente, pentru ca organismul are posibilitatea sa prelucreze complet hrana.  

Din pacate, numeroase cercetari asupra comportamentului de consum arata ca un numar mare din populatie nu mananca regulat. 10 pana la 30% dintre tinerii europeni sar peste micul dejun. Aceste cifre se confirma in tarile europene unde peste 25% din oameni sar regulat una dintre cele trei mese principale.

Numeroase sunt si persoanele care, chiar daca mananca la pranz, consuma diverse alimente total nepotrivite pentru o masa principala sau mananca repede in timp ce fac altceva (de cele mai multe ori, in timp ce lucreaza). Un alt fenomen care nelinisteste este reprezentat de persoanele care sar peste masa de dimineata si pranz, dar care rontaie cate ceva (biscuiti, snacksuri etc) in cursul zilei.

Efecte secundare asupra sanatatii

Aceasta lipsa de rigoare in ceea ce priveste repartitia consumarii alimentelor de-a lungul unei zile are adesea consecinte grave asupra sanatatii: obezitate, slabire pronuntata, diabet, boli digestive , litiaza urinara ( pietre la rinichi ) etc.

Obezitate. Contrar a ceea ce s-ar crede la o prima impresie – ca sarind peste o masa, mananci de fapt mai putin – nerespectarea meselor principale te impiedica sa-ti tii sub control greutatea. Cercetari despre comportamentul alimentar au scos la iveala faptul ca sarind peste o masa nu faci decat sa mananci foarte mult la urmatoarea, de cele mai multe ori un aport caloric mult superior peroanelor care respecta ritmul celor trei mese pe zi. Recent s-a stabilit ca persoanele care sar sistematic peste micul-dejun prezinta riscuri de a dezvolta probleme mari cu greutatea corporala, adica devin obezi.

Oboseala, lipsa de concentrare. Oboseala si lipsa de concetrare sunt adesea cauzele unei digestii deficitare pe timpul noptii din cauza cinei bogate in grasimi. De asemenea, daca renunti la micul dejun organismul tau nu poate rezista la efort si face fata cerintelor unei zile incarcate, mai ales daca faci si greseala sa amani masa de pranz.

Afectiuni digestive . Dureri sau arsuri la stomac, gastrita, ulcer sau chiar cancer stomacal pot fi consecintele unui comportament alimentar haotic asociat unui stil de viata dezordonat.

Sfaturi utile

  • Este indicat ca o masa pe zi sa se ia in familie. Cercetatori din cadrul Universitatii Minnesota au ajuns la concluzia ca adolescentii care au mancat impreuna cu familia isi mentin in timp de o dieta mai sanatoasa, bazata pe legume, fructe si lactate. Se pare ca mesele servite cu regularitate in familie au efecte pe termen lung;
  • La masa este recomandat sa mananci incet si sa mesteci bine;
  • Ambientul trebuie sa fie placut, relaxant, iar masa sa aiba un aspect estetic placut;
  • Nu trebuie sa simti niciodata senzatia de „stomac prea plin” dupa o masa, pentru ca inseamna ca ai depasit limita normala.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dieta-nutritie

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Feniculul previne cancerul. Descopera-i toate beneficiile!

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Gustari sanatoase pe care le putem da copiilor la scoala

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare