Foarte multe persoane sunt curioase sa afle daca au anticorpi dupa vaccinarea impotriva infectiei cu coronavirus. Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, a explicat la cat timp este indicat sa facem un test de anticorpi dupa ce am facut rapelul.
Medicul precizeaza ca trebuie tinut cont de faptul ca fiecare laborator are intervale diferite de referinţă, motiv pentru care este esenţial să ne facem testarea la acelaşi laborator, dar nu frecvent, ci la o lună de la rapel, apoi la 3-6 luni.
„Este ştiut că în momentul în care am trecut prin boală şi ne-am şi vaccinat, este situaţia în care cei mai mulţi dintre noi avem un titru important de anticorpi, nu contează să facem o comparaţie decât în cazul aceluiaşi laborator, pentru că lucrurile pot să difere. Dacă vorbim despre anticorpii neutralizanţi anti-spike, contează să ne uităm la intervalul de referinţă pe care îl are acel laborator şi să luăm în calcul că ar fi bine să fie o valoare categoric mai mare faţă de ce înseamnă referinţă, nu este suficient să avem o valoare pozitivă, cu un nivel puţin mai mare faţă de ce dă laboratorul ca fiind pozitiv”, a declarat Adrian Marinescu, potrivit News.ro.
Totodată, medicul Adrian Marinescu a subliniat că există o diferenţă între cei care s-au vaccinat şi au trecut şi prin boală.
„Nu mă interesează valoarea efectivă a anticorpilor, ci urmărirea în dinamică a valorii, anticorpii se pot pierde în 3 luni. Dacă vorbim de anticorpii dobândiţi în urma vaccinului, contează şi face diferenţa dacă cineva a trecut prin boală, sau nu a trecut prin boală şi doar s-a vaccinat. Au fost studii făcute inclusiv în România, este unul chiar în cadrul unei clinici private, un studiu important, care face această diferenţă, dar să luăm în calcul că, de multe ori, la nivelul laboratorului, de fapt nu este o măsurare cantitativă a acestor anticorpi, ci este de fapt o măsurare semi-cantitativă, şi acesta este şi motivul pentru care nu aş face comparaţii între laboratoare, şi, în plus, nu mă interesează valoarea efectivă, ci, în raport cu intervalul de referinţă, şi urmărirea în dinamică pentru o perioadă de timp. De exemplu, mi-am făcut anticorpii la o lună din momentul în care m-am vaccinat, nu o să îi repet înainte de 3 luni, chiar 6 luni, şi voi face o comparaţie ca să văd ce se întâmplă de la momentul de la care am plecat, de la rapel, şi apoi după 3 sau 6 luni, la acelaşi laborator, ca să am aceeaşi referinţă, acelaşi mod de calcul”, a dăugat medicul Marinescu.