Boli

#acnee adulti #tratament acnee #tratare acnee #acnee

Cum scap rapid de acnee

Acneea este o problema cu care se confrunta aproape toata lumea in anumite perioade ale vietii. Acneea apare cel mai frecvent la pubertate sau adolescenta, dar uneori persista pana la varste mai inaintate sau apare brusc in anumite momente, din diferite cauze. Acneea apare, in principal, din cauza excesului de sebum care blocheaza porii, iar lichidul care iese din cosuri este, de fapt, sebum. De cele mai multe ori acneea afecteaza tenul, umerii si spatele, insa poate afecta si alte zone ale corpului.

 

Acneea poate fi insotita de inflamatie si roseata, iar spargerea cosurilor lasa cicatrici, ceea ce creeaza un aspect inestetic al pielii. Din acest motiv, ea poate deveni o problema de ordin psihosocial, deoarece poate duce la stima de sine scazuta, izolare sociala si chiar depresie. De aceea, acneea trebuie tratata corespunzator. Iata cum poti scapa rapid de cosuri.

Curata-ti pielea des

Acneea apare din cauza excesului de sebum si impuritatilor care blocheaza porii. Prin urmare, pentru a combate aceasta afectiune, trebuie sa te asiguri ca iti cureti pielea regulat. Pielea de pe corp trebuie curatata cu apa si sapun, de preferat un sapun special pentru acnee, care poate fi gasit in farmacii. Tenul trebuie curatat cu un cleanser lichid sau sub forma de gel, special pentru tenul gras si cu tendinta acneica. Dupa utilizarea cleanserului, tenul trebuie clatit bine cu apa. Curata-ti pielea de 2 ori pe zi, dimineata si seara, dar si dupa efectuarea activitatilor fizice.  

Renunta la zahar

Zaharul si alimentele bogate in carbohidrati simpli (cereale rafinate, dulciuri, alimente procesate din comert, produse fast-food) cresc rapid glicemia, ceea ce determina productia mare de insulina. Insulina, prin efectele sale hormonale, creste productia de sebum si favorizeaza aparitia acneei. Dieta keto (cetogenica), foarte saraca in carbohidrati, este considerata o dieta anti acnee, dar are beneficii si asupra altor boli.

Utilizeaza remedii naturiste

Unele produse naturale te pot ajuta sa combati acneea:

  • Ulei de arbore de ceai: studiile au aratat ca gelul cu ulei de arbore de ceai 5% ajuta la ameliorarea acneei.
  • Ceai verde: aplicarea compreselor cu ceai verde ajuta la scaderea inflamatiei si productiei de sebum – vezi ceaiuri naturale si medicinale.
  • Aloe vera: gelul natural de aloe vera este antiinflamator, hidratant si ajuta la regenerarea pielii. 

Incearca o masca cu noroi

Mastile cu noroi pot fi o solutie eficienta pentru ameliorarea acneei. Acestea curata pielea in profunzime, inlaturand bacteriile si impuritatile, dar si excesul de sebum. Dupa utilizarea mastii, este recomandat sa aplici o crema hidratanta.

Utilizeaza un plasture hidrocoloid

Plasturele hidrocoloid este special conceput pentru ameliorarea acneei. Acesta amelioreaza roseata si inflamatia din jurul cosurilor, absoarbe sebumul si bacteriile, protejand pielea, in acelasi timp. Astfel, ajuta la prevenirea raspandirii acneei. Acesta trebuie aplicat inainte de culcare si trebuie pastrat pe piele peste noapte. Urmatoarea zi, pielea va fi mult mai curata.

Hidrateaza-ti pielea

Dupa curatarea pielii, o data pe zi trebuie sa aplici o crema hidratanta. Crema hidratanta ajuta la reechilibrarea nivelului de uleiuri naturale din piele si la refacerea barierei de protectie. Astfel, pielea este protejata de factorii externi daunatori.

Aplica produse cu acid salicilic

Produsele cosmetice cu acid salicilic sunt recomandate persoanelor care se confrunta cu acnee. Acidul salicilic indeparteaza sebumului, exfoliaza pielea si deblocheaza porii.

Aplica comprese calde si reci

O compresa calda sau aburii calzi din dus ajuta la scoaterea impuritatilor din piele la suprafata. Totusi, acest lucru poate favoriza roseata si inflamatia. Asadar, poti aplica alternativ cate o compresa rece, pentru reducerea inflamatiei.

Curata-ti pensulele de machiaj

Curata de 2-3 ori pe saptamana pensulele pentru aplicarea machiajului. Aceste pensule acumuleaza resturi de farduri, bacterii, praf si alte impuritati. Atingerea tenului acneic cu o astfel de pensula va agrava aspectul pielii.

Foloseste produsele cosmetice adecvate

Produsele de ingrijire utilizate trebuie sa fie speciale pentru pielea acneica, de preferat, dermatocosmetice. Produsele de de make-up trebuie sa fie non-comedogenice, adica sa nu blocheze porii si sa nu cauzeze acnee. Termenul „non-comedogenic” trebuie sa fie specificat pe ambalaj.

Mergi la dermatolog

Daca aceste metode nu ajuta la ameliorarea acneei, trebuie neaparat sa mergi la medicul dermatolog. Acesta iti va prescrie produsele farmaceutice potrivite, dupa o examinare fizica si efectuarea analizelor.

Asadar, acneea este o problema comuna, care scade increderea de sine si care  produce disconfort. Incearca aceste remedii si trucuri si mergi la medic daca acneea persista.

Sursa foto: pixabay.com

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Vedeta lunii septembrie: anghinarea. De ce merita cumparata?

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare