Boli

#coloana #probleme coloana vertebrala #afectiuni coloana vertebrala #coloana vertebrala

Cele mai frecvente afectiuni ale coloanei vertebrale

Coloana vertebrala are un rol important in sustinerea corpului si in protejarea maduvei spinarii, care contine celule nervoase. Coloana vertebrala este compusa din vertebre (oase), iar intre ele se gasesc discurile intervertebrale, alcatuite din tesut cartilaginos care permite flexibilitatea coloanei. In interiorul coloanei vertebrale, in canalul vertebral, se afla maduva spinarii si nervi spinali. Acestia sunt distribuiti in intregul corp.

Exista numeroase afectiuni care pot aparea la nivelul coloanei vertebrale, iar simptomele nu sunt izolate doar la nivelul spatelui, ci se manifesta si in alte parti ale corpului. In timp ce unele pot fi tratate cu medicamente, fizioterapie sau kinetoterapie, altele necesita interventii chirurgicale. Afla care sunt cele mai comune afectiuni ale coloanei vertebrale. 

Hernia de disc

Hernia de disc apare atunci cand continutul gelatinos din interiorul unui disc intervertebral iese in afara acestuia, printr-o fisura. Hernia de disc apare ca urmare a deteriorarii discului intervertebral. Deteriorarea poate aparea din cauza inaintarii in varsta sau din cauza suprasolicitarii coloanei vertebrale, prin aplicarea unei presiuni prea mari. Un disc herniat pune presiune pe nervii si tesuturile din jur, cauzand simptome la nivelul bratelor si picioarelor. Pot aparea dureri, senzatia de amorteala sau furnicaturi la nivelul piciorului, fesei, umarului, gatului sau bratului, asociate cu dureri ale spatelui, in functie de zona afectata.

Spondiloza

Spondiloza este o afectiune caracterizata de degenerarea cartilajelor si oaselor coloanei vertebrale, fiind cunoscuta si sub denumirea de osteoartrita spinala. Astfel, coloana vertebrala devine mai rigida si mai sensibila. De asemenea, la nivelul acesteia pot aparea cresteri anormale de tesut osos. Spondiloza afecteaza populatia varstnica. Poate afecta coloana vertebrala la orice nivel, dar mai frecvente sunt spondiloza cervicala (la nivelul gatului) si spondiloza lombara (in partea inferioara a spatelui). Spondiloza se manifesta prin dureri in zona spatelui, care iradiaza spre membre, rigiditate si slabiciune musculara. Durerile se intensifica la efectuarea anumitor miscari ale coloanei, in timpul stranutului, tusei sau pozitiilor incomode.

Deformarile coloanei vertebrale

Deformarile coloanei vertebrale, cum ar fi lordoza, cifoza si scolioza, sunt afectiuni spinale frecvente. In mod natural, coloana vertebrala are cateva curburi care permit mentinerea pozitiei fiziologice a corpului. Deformarile coloanei vertebrale apar atunci cand apar curburi anormale, care afecteaza postura normala a corpului. Deformarile coloanei vertebrale pot fi diferite ca intensitate. De multe ori, sunt putin sesizabile.

Lordoza apare atunci cand coloana se curbeaza cu convexitatea anterior in mod exagerat. Cel mai frecvent, lordoza afecteaza zona lombara. Practic, o persoana cu lordoza pare ca isi tine spatele drept in mod exagerat, in timp ce posteriorul iese foarte mult in evidenta.

Cifoza apare atunci cand coloana se curbeaza exagerat la nivel toracal, rotunjind spatele in partea superioara, ceea ce duce la aplecarea capului in fata. Cifoza este, de fapt, spatele cocosat.

Scolioza reprezinta curbarea coloanei in plan lateral, care da aspectul de coloana in forma de S.

Sciatica

Sciatica este o durere care apare in partea inferioara a spatelui, coborand spre fese si apoi spre unul dintre membrele inferioare. Sciatica apare din cauza presiunii asupra nervului sciatic, cum ar fi in cazul unui disc herniat. De obicei, problema se tine sub control cu medicamente, comprese si exercitii fizice.

Stenoza spinala

Stenoza spinala reprezinta ingustarea canalului vertebral, care contine maduva spinarii. De obicei, afecteaza coloana in zona lombara. Stenoza spinala poate aparea din mai multe cauze, printre care se numara hernia de disc si inaintarea in varsta. Stenoza spinala provoaca dureri si senzatia de amorteala la nivelul spatelui si picioarelor. Durerile se agraveaza la mers si in pozitie verticala si se amelioreaza in pozitie de sezut. 

Asadar, exista numeroase afectiuni ale coloanei vertebrale, iar majoritatea se manifesta in mod similar. De aceea, este important sa mergi la medic pentru un diagnostic si un tratament corespunzator.

Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/tehnologie-clinica-spital-medic-2182972/

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Feniculul previne cancerul. Descopera-i toate beneficiile!

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi: Fertilizare in vitro cu ovocite donate. Indicatii si sanse de reusita

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi, medic specialist obstetrica-ginecologie

Pune o intrebare