Boli

#lipsa de calciu #calciu #minerale #rahitism #osteoporoza #vitamina d

Cat de grava este lipsa de calciu?

Calciul este unul dintre principalii nutrienti de care corpul are nevoie pentru a preveni probleme de sanatate precum hipertensiunea, infarctul, sindromul premenstrual sau cancerul de colon. De asemenea, unul dintre cele mai importante beneficii oferite de prezenta calciului in organism este acela de a mentine oasele puternice si sanatoase.

Calciul este mineralul care se gaseste in cantitatea cea mai mare in organism, o mare parte din acesta aflandu-se in oase si dinti. Datorita importantei calciului, magazinele abunda in produse care contin suplimente sintetice de calciu, printre acestea se numara: carbonatul de calciu, gluconatul de calciu, citrat de calciu, malatul de calciu etc.

 

Importanta calciului in organism

 

Pentru a intelege cat de grava este lipsa de calciu in organism, este necesar sa stim care este rolul acestuia in organism. Foarte multe persoane stiu ca acest mineral asigura o dantura puternica si ca astfel se pot preveni diverse probleme dentare .

Pe de alta parte, calciul este important pentru sanatatea oaselor, peste 90% din intreaga cantitate de calciu din corp fiind detinuta de oase. Tulburarile oaselor pot incepe foarte devreme, inca de la varste foarte fragede (aparitia rahitismului).

Din pacate, daca in aceasta perioada nu se intervine adecvat si din timp pentru a mentine oasele puternice, mai tarziu poate fi foarte greu de recuperat. Adultii cu oase puternice vor pierde din masa osoasa, insa nu atat cat sa fie vorba de o situatie ingrijoratoare, insa persoanele care deja au oase sensibile risca sa sufere fracturi grave chiar la cazaturi minore.

Pe de alta parte, calciul are o serie de alte proprietati importante. Acesta sustine contractia celulelor musculare (in special muschiul inimii) si contribuie la transmiterea de semnale in celulele nervoase. Calciul actioneaza ca un tampon impotriva surplusului de aciditate din sange si joaca un rol aparte in activarea diferitelor enzime, printre care si lipaza (care ajuta la digerarea grasimilor), cat si in coagularea sangvina si functionarea in parametrii normali a tiroidei.

 

Cum se absoarbe calciul in organism

 

Pentru a putea absorbi calciul, organismul trebuie sa detina o cantitate corespunzatoare de vitamina D, cunoscuta sub numele de „vitamina soarelui”. Vitamina D ajuta la transportarea calciului din mucoasa intestinala in sange, apoi in oase. In lunile in care soarele nu mai este asa intens, corpul nu mai poate fabrica in parametrii normal vitamina D.

Astfel, este indicat sa acorzi o importanta deosebita alimentatiei si sa privilegiezi alimente precum pestele de apa sarata (heringul, macroul, somonul, sardinele etc), uleiul de ficat de peste si ouale. Vitamina D se gaseste de asemenea in anumite alimente precum laptele de vaca sau soia sau poate fi administrata sub forma de suplimente nutritive.

 

Persoanele predispuse la lipsa de calciu

 

Exista din pacate o categorie de persoane predispuse la o lipsa de calciu in organism. Printre acestea se numara:

Vegetarienii. Persoanele care evita produsele animale (veganii) prezinta riscul de a suferi o lipsa de calciu. Mai mult decat atat, unele produse vegetale interfereaza cu absorbita de calciu, ceea ce poate insemna o eventuala problema pentru vegetarieni.

Persoanele cu intoleranta la lactoza. Exista persoane care se nasc cu imposibilitatea de a digera lactoza din produsele lactate. Altii insa pot dezvolta aceasta tulburare odata cu varsta. Toate aceste persoane sunt nevoite sa evite produsele lactate. Cei mai multi dintre acestia sunt nevoiti astfel sa apeleze la suplimentele vitaminice.

Persoanele cu malabsorbtie. Asa cum indica si denumirea, malabsorbtia reprezinta imposibilitatea organismului de a absorbi eficient vitaminele si alti nutrienti (proteine, glucide, lipide).

Femeile care practica atletismul. De cele mai multe ori, femeile care practica un sport de performanta, in special atletismul, pot suferi de amenoree (lipsa menstruatiei). Amenoreea duce adesea la scaderea cantitatii de estrogen din organism, hormon cu rol important in pastrarea structurii osoase. In lipsa estrogenului, absorbtia calciului in corp este impiedicata.

 

Efectele lipsei de calciu asupra organismului

 

Lipsa de calciu se poate manifesta in doua forme: usoara si severa. In prima faza, o scadere a nivelului de calciu din organism se manifesta prin contractii musculare necontrolate, dereglari menstruale in cazul femeilor, apatie si senzatii de amorteala a membrelor. In timp, lipsa de calciu se poate acutiza, iar simptomele care pot aparea sunt ameteli, palpitatii, hipotensiune, insomnie si stari depresive.

In cazul copiilor mici, carenta de calciu in organism poate avea efecte mai grave decat in cazul adultilor, acestia pot suferi de rahitism. Aceasta afectiune se manifesta printr-un retard de crestere, insotit de oase moi si flexibile.
 

Adultii sufera din cauza lipsei de calciu ceva mai tarziu, in principiu de osteoporoza. Osteoporoza este o afectiune care apare in momentul in care tesuturile osoase sunt insuficient mineralizate. Fracturile osoase la persoanele mai in varsta, in special cele de la nivelul soldului, pot duce la complicatii grave, chiar la deces. Persoanele in varsta sunt mult mai predispuse la cazaturi decat cele tinere; in fiecare an o persoana din trei sufera o cazatura.

De retinut: Exista si reversul medaliei: hipercalcemia, adica excesul de calciu in organism. O persoana careia i s-a administrat foarte mult calciu poate suferi de senzatii de greata, lipsa poftei de mancare, dureri de cap, micsorarea ritmului cardiac si foarte important aparitia pietrelor la rinichi.
loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: 6 alimente pe care NU trebuie sa le ignori vreodata!

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cu ce sa inlocuiesc zaharul?

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.