Boli

#infertilitate #barbat #infertilitate masculina #copil #testicule #caldura #varicocel #sanatate #hormoni

Care sunt cauzele infertilitatii masculine

De ce nu poate un barbat sa devina tata? Este o intrebare dureroasa pentru multe persoane care isi doresc cu ardoare un copil. Cazurile de infertilitate masculina au crescut in toata lumea, in special in tarile foarte dezvoltate in pofida conditiilor de viata crescute.

Evaluarea fertilitatii unui cuplu este un proces progresiv care dureaza de obicei cel putin un an. Imposibilitatea de a avea un copil este un lucru care creeaza angoase, tristete si uneori chiar ruptura cuplului.

Iata cateva dintre cele mai des intalnite probleme in ceea ce priveste infertilitatea masculina:

  • Testicule pozitionate anormal

Exista barbati ale caror testicule nu au coborat in scrot, ci au ramas in interiorul corpului. Aceasta afectiune se numeste criptorhidie si este cea mai intalnita malformatie congenitala masculina. In timpul vietii uterine, testiculele se formeaza in cavitatea abdominala, urmand ulterior sa coboare prin canalul inghinal. La unii barbati, testiculele nu coboara.

Este important de stiut faptul ca pentru a se produce spermatozoizi „de cea mai buna calitate”, temperatura la nivelul testiculelor trebuie sa fie mai scazuta cu 2-3 grade decat cea a corpului. Daca aceasta afectiune nu este tratata chirurgical exista riscul de aparitie a infertilitatii din cauza faptului ca in abdomen temperatura corpului este mult mai mare fata de scrot, ceea ce influenteaza puternic spermatogeneza (producerea de spermatozoizi).

  • Lovituri la nivelul testiculelor

Spermatogeneza poate fi afectata temporar de o lovitura la nivelul testiculelor. Acest traumatism impiedica producerea de spermatozoizi.

  • Tulburari hormonale

O insuficienta de testosteron, caracterizata prin pilozitate redusa, sau o acumulare de grasimi la nivelul coapselor pot fi factori de risc in ceea ce priveste fertilitatea. Anumite tulburari hormonale cum sunt diabetul sau hipotiroidia pot avea un impact asupra producerii de spermatozoizi. Tulburarile cromozomice, cum este sindromul Klinefelter (caracterizat prin prezenta unui cromozom X suplimentar), antreneaza o diminuare a testosteronului.

  • Varicocel

Varicocelul poate fi una dintre cauzele ascunse ale infertilitatii masculine. Aceasta afectiune reprezinta in principiu dilatarea venelor din canalul seminal care inconjoara testiculele si este intalnita la aproximativ 20% dintre barbati. Varicocelul nu prezinta niciun simptom, el fiind diagnosticat la un control medical pentru tulburari de natura sexuala sau de fertilitate. Anumiti barbati pot suferi o senzatie de greutate sau durere pe partea stanga a scrotului. Din cauza varicocelului, caldura de la nivelul testiculelor creste, aceasta fiind responsabila de infertilitate.

  • Radioterapie

In cazul unor tumori tratate prin radioterapie, exista riscul ca spermatogeneza sa fie imposibila deoarece celulele spermatozoizilor au fost distruse.

  • Efectul unei epidemii

Oreionul provoaca o inflamare a testiculelor (orhita – denumire medicala) care se poate complica provocand sterilitatea.

  • Caldura

Barbatii care lucreaza la temperaturi extrem de mari risca sa sufere de sterilitate, deoarece caldura ingreuneaza producerea de spermatozoizi. In aceasta categorie intra metalurgia, brutaria etc. De asemenea, purtarea unor pantaloni foarte stramti, mulati, ingreuneaza circulatia sangelui la nivelul perineului si creste temperatura in zona testiculelor, provocand anomalii spermatogenezei.

  • Modul de viata dezordonat

Un stil de viata haotic cu nopti nedormite, alimentatie nesanatoasa , stres, pot afecta calitatea spermei. De asemenea, s-a demonstrat ca persoanele anxioase pot avea probleme de fertilitate pentru ca lichidul seminal este sarac in spermatozoizi, la fel si cele care fumeaza sau consuma alcool. 

  • Probleme de ejaculare si erectie

Se intampla in anumite cazuri ca sistemul genital sa functioneze, dar ca lichidul seminal sa nu ajunga in uter. In aceasta situatie vina principala survine din cauza unor probleme de ejaculare: ejaculare precoce , retrograda sau erectie slaba. Totusi, aceste cazuri de infertilitate sunt destul de rare.

Citeste despre: Cauzele infertilitatii feminine

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi: Fertilizare in vitro cu ovocite donate. Indicatii si sanse de reusita

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi, medic specialist obstetrica-ginecologie

Pune o intrebare

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului