Boli

# bolile reumatice #reumatism #afectiuni reumatice sau musculo-scheletale

Boala de care sufera 600.000 de romani, cauza principala pentru care lipsim de la munca

Peste 600.000 de romani (3% din populatie), dintre care 2.000 de copii, sufera de afectiuni reumatice sau musculo-scheletale. Acestea genereaza 50% din absenteismul la locul de munca! Ingrijorator este faptul ca 65% dintre romani afirma ca nu au fost niciodata la medicul reumatolog, acestia considerand ca nu este necesar sau nu au avut probleme!

De multe ori, lipsa de informare si intarzierea cu care ne prezentam la medic conduc la intarzierea diagnosticului sau chiar la o lipsa a acestuia, iar daca nu sunt tratate corespunzator bolile reumatice pot afecta activitatile de zi cu zi ale bolnavilor, dar si abilitatile lor fizice.

Potrivit datelor preliminare ale cercetarii nationale realizate de iSense in perioada septembrie – octombrie 2018 pentru Liga Romana contra Reumatismului, in randul populatiei urbane active din Romania, utilizatoare de internet, cu varsta de peste 18 ani, medicul de familie joaca un rol important in diagnosticarea la timp și trimiterea catre medicul reumatolog, avand in vedere ca 66% dintre romanii din mediul urban sustin ca au fost in ultimele 12 luni la un control preventiv la medicul de familie.

Potrivit EULAR, bolile reumatice reprezinta una dintre cauzele principale ale dizabilitatilor fizice in randul populatiei active, generand importante costuri socio-economice - inclusiv pierderea productivitatii la locul de munca. in Romania, persoanele cu dizabillitati fizice ca urmare a bolilor reumatice ar putea contribui la forta de munca activa, in special in contextul actual al crizei fortei de munca, in conditiile in care ar putea avea acces la diagnostic și ingrijire de specialitate. 

La nivel european, bolile reumatice nu afecteaza doar persoanele suferinde in mod direct, ci și familiile acestora, asupra carora se rasfrange o povara emotionala, cat și un cost semnificativ asociat ingrijirii și tratamentului.

„In contextul Zilei Mondiale de Lupta impotriva Artritelor, continuam  eforturile de imbunatatire a gradului de conștientizare și acces timpuriu la diagnostic și ingrijire de specialitate pentru persoanele afectate de boli reumatice și musculo-scheletale. Diagnosticul precoce, trimiterea la medicul reumatolog și accesul la cele mai noi și eficiente tipuri de tratament pot duce la imbunatatirea calitatii vietii acestor persoane - acesta este semnalul de alarma transmis la nivel european, prin intermediul campaniei ”, declara Prof. Dr. Ruxandra Ionescu, Președinte, Societatea Romana de Reumatologie.

„Boala batranetii” care afecteaza pe toata lumea

Potrivit studiului citat, 65% dintre respondenti au afirmat ca nu au fost niciodata la medicul reumatolog, aceștia considerand ca nu este necesar sau nu au avut probleme. 

„Desi la nivelul perceptiei, fapt confirmat și de recenta cercetare, sunt considerate afectiuni ale batranilor, bolile reumatice afecteaza intr-o masura importanta populatia activa a tarii, tineri si chiar copii. Durerea de spate de tip inflamator afecteaza, cel mai frecvent, persoane cu varsta de pana in 40 de ani, in timp ce poliartrita debuteaza, cel mai adesea, la 40-45 de ani, existand chiar și pacienti mai tineri. Aproximativ 2.000 de copii sufera de artrita juvenila in Romania și exista, de asemenea, un procent important de populatie care, așa cum confirma și cercetarea, ar putea suferi de o boala reumatica fara sa fi mers vreodata la o consultatie de specialitate la medicul reumatolog. Toate aceste date sunt un indicator profund al impactului bolilor reumatice și musculo-scheletale la nivel socio-economic, despre care este inca insuficient cunoscut ca provoaca peste 50% din absenteismul de la locul de munca”, declara Conf. Dr. Catalin Codreanu, Președinte, Liga Romana contra Reumatismului.

Potrivit aceleiași cercetari, aproximativ 1 din 2 romani din mediul urban considera ca bolile reumatice se datoreaza expunerii la frig sau umiditate și batranetii. Durerea de spate de tip inflamator, una dintre afectiunile frecvente in categoria bolilor reumatice, a fost perceputa ca o boala cronica de catre doar 18% dintre respondenti, in timp ce majoritatea au afirmat ca o considera o boala obișnuita, care se amelioreaza in timp. Cu toate acestea, 77% dintre respondenti au afirmat ca au resimtit dureri de spate in ultimele 12 luni. 

Bolile reumatice si musculo-scheletale reprezinta o provocare la nivelul intregii lumi, fiind cea mai frecventa forma de afectiune cronica. Aproximativ 1,7 miliarde de persoane sufera de acest tip de boli la nivel global, cu o crestere de 45% in ultimii 20 de ani. Deoarece aceste afectiuni pot fi generatoare de handicap și duc adesea la pensionarea anticipata a pacientilor, bolile reumatice și musculo-scheletale au un profund impact socio-economic. Ele genereaza 50% din absenteismul de la locul de munca și aproximativ 60% din rata incapacitatii permanente de munca. Rata somajului in randul persoanelor cu boli reumatice si musculo-scheletale este de 3 ori mai mare decat cea a populatiei generale, reprezentand principala cauza de reducere a mobilitatii si a doua cauza de limitare a activitatii profesionale, dupa bolile cardio-vasculare.

Semnele bolilor reumatice

Peste 200 de afectiuni sunt incluse in aceasta categorie de boli, iar peste 600.000 de persoane (3% din populatie) sufera de boli reumatice de tip inflamator in tara noastra.

Poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta și artropatia psoriazica sunt cele mai frecvent intalnite afectiuni reumatice de tip inflamator din Romania. Aproximativ 1% din populatia generala a Romaniei (200.000 persoane) este afectata de poliartrita reumatoida, care debuteaza de obicei in jurul varstei de 40-50 de ani și afecteaza de trei ori mai multe femei, decat barbati. Durerea de spate de tip inflamator, provocata cel mai adesea de boli reumatice inflamatorii precum spondilita anchilozanta, afecteaza aproximativ 1% din populatia adulta (cea mai mare parte dintre persoanele afectate fiind barbati) și debuteaza adesea inaintea varstei de 30 de ani. Desi la nivelul perceptiei sunt considerate afectiuni ale batranilor, prevalenta acestora crescand odata cu varsta, bolile reumatice afecteaza intr-o masura importanta populatia activa, tineri si chiar copii, in Romania existand aproximativ 2.000 de copii cu artrita juvenila.

Printre simptome se numara durerile articulare sau musculare persistente, oboseala, rigiditatea matinala și depresia. Fumatul, excesul ponderal, factorii genetici, ocupatii ce solicita articulatiile, infectiile și varsta inaintata sunt printre factorii ce cresc riscul de boli reumatice.

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Sfecla rosie, aliat de nadejde in curele de slabit

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.