Litera K

#prospect #medicament

Kinidin durules, comprimate

Prospect Kinidin durules, comprimate

Ce este Kinidin Durules si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Tratamentul de intretinere pentru prevenirea recurentelor de fibrilatie atriala. Tahicardia ventriculara si supraventriculara paroxistica. Descarcari ventriculare ectopice.
Actiune farmaceutica: Preparat chinidinic cu actiune prelungita. Produs antiaritmic.

Mod de administrare

Individual. Preferabil, doza de chinidina va fi stabilita prin determinari ale concentratiei serice dupa aproximativ o saptamana de tratament. Concentratia plasmatica terapeutica este in medie de 2-4 mg/l (6-12 mol/l). Intervalul QT va fi verificat inainte si dupa tratament. Doza uzuala: 2-5 comprimate (0,4-1,0 g) dimineata si seara. Doza normala in tratamentul de intretinere dupa conversia fibrilatiei atriale este de 3 comprimate dimineata si seara. Ingestia concomitenta de alimente poate creste gradul de toleranta. Comprimatele vor fi inghitite intregi cu apa fara a le rupe sau mesteca.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Hipersensibilitate cunoscuta la chinidina si chinina. Bloc AV de grad II sau complet in absenta unui pace-maker. Trombocitopenie curenta sau in antecedente. Interval QT prelungit. Intoxicatie cu digitala.

Precautii

Dupa prima doza, pacientul va fi tinut sub observatie urmarindu-se in special reactiile de hipersensibilitate. Chinidina se va administra cu atentie la pacientii cu conducere AV prelungita, decompensare sustinuta, soc cardiogen, hipotensiune, bradicardie sau perturbari ale echilibrului potasic. Se recomanda atentie in cazul tratamentului asociat cu antiaritmice din clasa I si II, beta-blocante si glicozizi digitalici (A se vedea alte interactiuni cu digoxina si digitoxina).

De asemenea, se impun precautii si in cazul miocarditelor sau a afectiunilor miocardice severe. Insuficienta cardiaca si hipokaliemia vor fi corectate inainte de inceperea tratamentului cu chinidina. La pacientii tratati cu digoxina, se va injumatati doza daca se administreaza concomitent chinidina.

Ca si alte preparate antiaritmice, chinidina poate agrava aritmiile. La concentratii toxice ale chinidinei, iar la unii pacienti chiar si la concentratii terapeutice, intervalul QT poate fi considerabil prelungit ceea ce mareste riscul tahicardiilor ventriculare, adesea de tip torsade de pointe si in unele cazuri chiar si fibrilatie ventriculara. Kinidin Durules va fi folosit cu atentie in prezenta modificarilor obstructive ale tractului gastrointestinal, in special la pacientii cu constrictie esofagiana unde exista riscul complicatiilor esofagiene.

Interactiuni medicamentoase

Digoxina: Concentratia plasmatica de digoxina creste (poate fi dublata daca se administreaza concomitent chinidina). Aceasta se datoreaza clearanceului renal redus si unui volum de distributie scazut pentru digoxina. Daca se administreaza chinidina, se va injumatati doza de digoxina si se va verifica concentratia plasmatica de digoxina. Aceste recomandari sunt valabile atunci cand la inceputul tratamentului cu chinidina concentratia de digoxina este in limitele terapeutice.

Digitoxina: Interactiunea dintre digitoxina si chinidina este un subiect controversat. Totusi, cateva studii indica faptul ca chinidina creste concentratia plasmatica a digitoxinei.

Cimetidina: Cimetidina scade clearanceul chinidinei, determinand astfel cresterea nivelului plasmatic. Derivati cumarinici: Chinidina poate accentua efectul anticoagulant al derivatilor cumarinici.

Rifampicina, derivatii acidului barbituric, fenitoina: Aceste medicamente cresc metabolismul chinidinei, reducand astfel concentratia plasmatica la niveluri subterapeutice atunci cand se mentine doza normala. Verapamil, amiodarona, nifedipina:

Administrarea concomitenta de verapamil sau amiodarona poate determina cresteri importante ale concentratiei plasmatice a chinidinei. In schimb, administrarea simultana de nifedipina produce scaderi semnificative ale nivelului plasmatic a chinidinei. Trebuie avute in vedere modificari apropiate ale dozei de chinidina si monitorizarea EKG in cazul administrarii concomitente sau intreruperea tratamentului cu aceste medicamente. Pe parcursul tratamentului cu chinidina sunt posibile modificari de 30-50% ale dozei acesteia pentru a evita toxicitatea sistemica sau absenta eficientei.

Reactii adverse posibile

Tractul gastrointestinal: S-a raportat frecvent diaree. De asemenea, pot aparea greturi si varsaturi.

Sistemul nervos central: Semne de cinchonism, de ex.: tinitus, tulburari de vedere, cefalee si obnubilare, care pot aparea in special in cazul supradozarii.

Cardiovascular: Rar, dozele terapeutice de chinidina pot avea efecte toxice asupra miocardului, determinand perturbari serioase de ritm, cum ar fi tahicardie ventriculara, frecvent de tipul torsade de pointe, sau fibrilatiei ventriculare. Hipotensiune.

Reactii de hipersensibilitate: Urticarie, febra, hepatita, rash si trombocitopenie, pancitopenie si agranulocitoza apar rar. Ocazional s-au raportat cazuri de fotosensibilitate si sindrom asemanator lupusului eritematos.

Supradozare

Simptome: Pot fi prezente, cu intensitati variabile, tulburari de vedere, hipoacuzie, stare de slabiciune, vertigo, tinitus, cefalee, hipotensiune, greturi, varsaturi, diaree. Supradozarea poate determina largirea complexului QRS, bloc atrioventricular, extrasistole, tahicardie ventriculara paroxistica, bloc intraventricular, asistolie si uneori moarte. Reactiile de hipersensibilitate grave se manifesta prin tulburari respiratorii sau colaps vascular. De asemenea, pot aparea sedare si convulsii.

Informatii suplimentare

Compozitie

Fiecare comprimat contine: 250 mg chinidina bisulfat echivalentul a 200 mg chinidina sulfat, excipienti, coloranti q.s. (dioxid de titan).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea