Litera A

#prospect #medicament

Asparaginase, liofilizant pentru solutie injectabila

Prospect Asparaginase, liofilizant pentru solutie injectabila

Ce este Asparaginase si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Asparaginase medac este un medicament (agent citostatic) care scade nivelul de L-asparaginaza din celulele tumorale, inhiband astfel sinteza proteinelor din aceste celule.
Asparaginase medac este indicat ca parte componenta a terapiei antineoplazice asociate a leucemiei limfoblastice acute (LLA) la copii si adulti, precum si a limfoamelor non–hodgkiniene la copii.

Mod de administrare

Tratamentul cu Asparaginase medac trebuie urmat numai sub supravegherea unui medic cu experienta in tratamentul cu chimioterapice anticanceroase.
Daca nu se prescrie altfel, doza zilnica intravenoasa medie pentru copii si adulti, in monoterapie (conform monografiei), este de 200 UI/kg sau 6000 UI/m2. in functie de situatia individuala, doza poate fi crescuta pana la 1000 UI/kg sau chiar mai mult. Doze unice mai mari (1500 UI/kg sau 45000 UI/m2) nu se administreaza zilnic, ci in special in cazul administrarii ciclice (de exemplu, de 2 ori pe saptamana). Pentru aceste doze, administrarea intravenoasa este obligatorie.
L-asparaginaza este inclusa, in general, in protocoale de chimioterapie care asociaza si alte chimioterapice anticanceroase. Pentru aceasta sunt valabile recomandari speciale privind modul de administrare, doza individuala si durata tratamentului. Doza medie pentru injectare intramusculara este de 100 – 400 UI/kg si zi, respectiv 3000 – 12000 UI/m2 si zi. Nu se vor administra mai mult de 5000 UI in 2 ml intr-un singur loc de injectare. Daca este necesara o doza mai mare de 5000 UI pentru o data, trebuie utilizate mai multe locuri de injectare.
Modul de administrare
Pentru perfuzie intravenoasa continua, dupa dilutie, se administreaza conform instructiunilor. Cantitatea calculata de L-asparaginaza se dizolva in 250-500 ml solutie clorura de sodiu 0,9% si se perfuzeaza in timp de mai multe ore.
Pentru reconstituirea liofilizatului se injecteaza cu o seringa 2 ml, respectiv 4 ml apa pentru preparate injectabile, nu direct in liofilizat, ci cu atentie, pe peretele interior al flaconului. Dizolvarea continutului se realizeaza prin rotire, nu prin agitare (se va evita formarea de spuma prin agitare!). Solutia gata de utilizare poate prezenta un grad de opalescenta.
Solutia astfel preparata poate fi injectata intramuscular fara alta diluare, in functie de schema de tratament.
Dupa reconstituire, solutia preparata pentru utilizare poate fi pastrata la temperatura camerei timp de 6-8 ore.
Durata de administrare
in monoterapie sau in cadrul terapiei combinate, Asparaginase medac se administreaza pana la terminarea ciclului de tratament. Daca apar reactii adverse sau sunt afectate organe astfel incat administrarea Asparaginase medac devine contraindicata, trebuie luata in considerare intreruperea tratamentului.

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Contraindicatiile sunt acele conditii medicale sau circumstante in care anumite produse medicamentoase nu trebuie utilizate sau pot fi utilizate numai dupa o evaluare atenta efectuata de medic deoarece, in general, riscul potential depaseste beneficiul.

Pentru ca medicul sa poata evalua cu atentie existenta contraindicatiilor, trebuie informat de existenta altor boli in antecedente, a afectiunilor curente, a altor tratamente, precum si de circumstante particulare si de obiceiurile dumneavoastra. Este posibil ca aceste contraindicatii sa nu se manifeste sau sa fie identificate numai dupa ce s-a inceput tratamentul cu acest produs. si in aceasta situatie trebuie sa informati medicul.

Pacientii cu pancreatita in antecedente sau cu pancreatita in momentul deciziei de incepere a tratamentului nu trebuie sa utilizeze Asparaginase medac, deoarece a fost observata aparitia pancreatitei hemoragice acute dupa administrarea asparaginazei.
Pacientii care au prezentat reactii alergice la L-asparaginaza derivata din E.Coli nu trebuie sa mai urmeze un tratament cu Asparaginase medac.

Asparaginase medac este contraindicat in timpul sarcinii si perioadei de alaptare.

Precautii

Pentru a reduce riscul unei posibile hipersensibilizari reactive IgE, inainte de inceperea tratamentului si inaintea reluarii tratamentului, pacientului i se va efectua testul Prick (o picatura din solutia preparata pentru utilizare se va aplica pe partea anterioara a antebratului, fiind introdusa intradermic, cu un ac steril adecvat. Se vor evita hemoragiile. Dupa 3 minute, picatura de preparat va fi tamponata. Dupa alte 20 minute se va citi reactia: in caz de eritem sau eruptii urticariene, se va renunta la terapia cu L-asparaginaza) sau teste preliminare cu injectare intradermica (dilutii adecvate pentru a obtine concentratii crescute progresiv).

Deoarece in literatura sunt descrise atat reactii alergice mediate de IgE care se pot evidentia prin teste cutanate, cat si hipersensibilizari mediate de IgG si IgM, se recomanda o testare intravenoasa suplimentara (1000 UI in perfuzie intravenoasa cu durata scurta, cu o ora inainte de tratament) in cazul administrarii intravenoase.

Pe durata terapiei cu L-asparaginaza pot sa apara:
- anafilaxie;
- hiperglicemie care raspunde la tratamentul cu insulina;
- tulburari de coagulare, care pot necesita administrarea de plasma proaspata pentru reducerea pericolului de hemoragie.
In cazul aparitiei reactiilor alergice, administrarea produsului se va intrerupe imediat. in functie de gravitatea tabloului clinic, se administreaza antihistaminice H1, glucocorticoizi si, eventual, vasopresoare. in majoritatea cazurilor, tratamentul a putut fi continuat cu un alt preparat de L-asparaginaza.

In cazul aparitiei tulburarilor de coagulare, se vor folosi masurile descrise la pct. Reactii adverse.
Pacientii cu potential fertil trebuie sa ia masuri contraceptive in timpul tratamentului si inca 3 luni dupa intreruperea acestuia.

Interactiuni medicamentoase

Va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati sau ati luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fara prescriptie medicala.

Cum pot alte medicamente influenta efectul L-asparaginazei:
Vincristina
Toxicitatea crescuta si riscul crescut de reactii anafilactice pot fi asociate cu administrarea Lasparaginazei
concomitent cu sau imediat inainte de tratamentul cu vincristina.

Prednison
Utilizarea concomitenta a prednisonului cu L-asparaginaza poate creste riscul de aparitie al tulburarilor de coagulare (de exemplu scaderea concentratiei fibrinogenului si ATIII).

Metotrexat si citarabina
Metotrexatul si citarabina pot interfera in diferite moduri: administrarea anterioara a acestor produse
poate potenta (efect sinergic) efectul L-asparaginazei; administrarea ulterioara a acestor substante poate reduce (efect antagonic) efectul L-asparaginazei.

Anticoagulante
Utilizarea L-asparaginazei medac poate duce la fluctuatia factorilor coagulanti. Aceasta poate avea drept efect hemoragie si/sau tromboza.
Ca atare, trebuie sa se manifeste precautie la administrarea concomitenta de anticoagulante cum ar fi cumarina, heparina, dipiridamol, acid acetilsalicilic sau antiinflamatoare nesteroidiene.

Vaccinarea
Administrarea concomitenta cu vaccinuri vii creste riscul de aparitie a infectiilor grave. De aceea, imunizarea cu vaccinuri vii trebuie sa aiba loc cel mai devreme la 3 luni dupa terminarea tratamentului leucemiei.
L-asparaginaza poate creste toxicitatea altor medicamente datorita efectului pe care il are asupra functiilor hepatice.

Folosirea Asparaginase medac impreuna cu alimente si bauturi
Nu consumati alcool etilic in timpul tratamentului cu asparaginaza.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament.
Asparaginase medac este contraindicat in timpul sarcinii si alaptarii.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Nu conduceti vehicule si nu folositi utilaje deoarece acest medicament poate altera semnificativ reactivitatea, chiar si in cazul utilizarii conform recomandarilor, putand reduce capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje, mai ales daca se consuma alcool etilic.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Asparaginase medac poate provoca reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele.

Urmatoarele reactii adverse au fost raportate la adiministrarea asparaginazei:
Foarte frecvente (afecteaza mai mult de 1 din 10 utilizatori):
- Pierderea poftei de mancare,
- Senzatie de rau (greata),
- Stare de rau (varsaturi),
- Crampe abdominale,
- Diaree,
- Scadere in greutate,
- Reactii de hipersensibilitate la nivelul pielii,
- Modificarea nivelului de grasimi din sange (colesterol, trigliceride, activitate crescuta a lipoproteinlipazei),
- Durere la nivelul locului de injectare,
- Acumulare de apa in tesuturi (edeme),
- Reactii alergice manifestate prin inrosirea pielii, insotita sau nu de mancarime, dificultati de respiratie,
- Modificari ale nivelului enzimelor hepatice,
- Ficat gras,
- Scaderea unei categorii de proteine din sange numite albumine, care pot sa duca la formarea de edeme.

Frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 10 utilizatori):
- Cresterea nivelului amilazei (o enzima pancreatica),
- Scaderea numarului unei categorii de celule albe din sange responsabile de coagularea acestuia (trombocitopenie) care se poate manifesta prin sangerari sau prin coagulare intravasculara diseminata (afectare generalizata si severa a coagularii sangelui),
- Atac cerebral datorita tulburarilor de coagulare,
- Agitatie,
- Depresie,
- Halucinatii (vederea, auzirea sau perceperea unor evenimente, persoane sau lucruri care nu existpa in realitate),
- Confuzie,
- Somnolenta,
- Modificari ale activitatii electrice a creierului,
- Inflamatia pancreasului (pancreatita),
- Afectarea functionarii pancreasului cu diaree,
- Tulburarea functiei pancreasului cu formarea in exces de corpi cetonici (cetoacidoza) sau cresterea nivelului de zahar in sange (hipeglicemie hiperosmolara),
- Febra,
- Dureri ale articulatiilor, abdomenului si spatelui,
- Alergie severa cu soc (soc anafilactic),
- Ingustarea cailor respiratorii (bronhospasm).

Mai putin frecvente (afecteaza mai putin de 1 din 100 utilizatori):
- Cresterea nivelului acidului uric din sange (hiperuricemie),
- Cresterea nivelului amoniacului din sange (hiperamoniemie),

Rare (afecteaza mai putin de 1 din 1000 utilizatori):
- Tulburari ale starii de constienta pana la coma,
- Leucoencefalopatie posterioara reversibila manifestata prin durere de cap, convulsii, confuzie si pierderea vederii,
- Inflamatie severa a pancreasului cu sangerare la nivelul pancreasului sau cu distrugerea lui prin necroza,
- Inflamatia uneia dintre glandele care produc saliva (parotidita),
- Blocarea trecerii bilei din ficat in duoden (colestaza),
- Colorarea in galben a pielii sau albului ochilor (icter),
- Distrugerea celulelor hepatice prin necroza,
- Afectare severa a functionarii ficatului (insuficienta hepatica).

Foarte rare (afecteaza mai putin de 1 din 10000 utilizatori):
- Scaderea numarului de celule rosii din sange prin distrugerea lor masiva (anemie hemolitica),
- Tremuraturi usoare la nivelul mainilor,
- Leziuni cu aspect de chist la nivelul pancreasului,
- Forme foarte severe de inflamatie a pancreasului care conduc la deces,
- Inflamatie concomitenta a pancreasului si a unei glande care produce saliva numita glanda parotida,
- Afectare severa a pielii cu aparitia de vezicule mari, distructive si zone de necroza (epidermoliza necrotica toxica),
- Scaderea temporara a activitatii tiroidei,
- Scaderea activitatii glandei suprarenale,
- Scaderea nivelului globulinei de legare a tiroxinei,
- Crestere importanta a temperaturii corpului (hiperpirexie).

Cu frecventa necunoscuta (care nu poate fi estimata din datele disponibile):
- Infectii.

Daca vreuna dintre reactiile adverse se agraveaza sau daca observati orice reactie adversa nementionata in acest prospect, va rugam sa spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului.

Cum se pastreaza Asparaginase

A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.
Nu utilizati Asparaginase medac dupa data de expirare inscrisa pe flacon si pe cutie, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
Dupa ce substanta a fost dizolvata (in 2,0 ml/4,0 ml apa pentru preparate injectabile), solutia poate fi pastrata timp de 6 ore la temperatura camerei.
A se pastra la frigider (2 grade Celsius – 8 grade Celsius).
A se pastra flaconul in cutie, pentru a fi protejat de lumina.
Eliminati orice produs neutilizat dupa deschidere.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Intrebati farmacistul cum sa eliminati medicamentele care nu va mai sunt necesare. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informatii suplimentare

Compozitie

- Substanta activa este L-asparaginaza.
- Nu contine alte componente.

Ambalaj

Pulbere pentru solutie injectabila
Asparaginase 5000 medac
Un flacon cu 21,6 – 24,5 mg pulbere pentru solutie injectabila contine L-asparaginaza (E.C.3.5.1.1) 5000 UI echivalent cu 83 microKat.

Asparaginase 10000 medac
Un flacon cu 43,2 – 49,0 mg pulbere pentru solutie injectabila contine L-asparaginaza (E.C.3.5.1.1) 10000 UI echivalent cu 167 microKat.

1 UI asparaginaza actionand pe L-asparagina elibereaza intr-un minut, la 37 grade Celsius, 1 ?mol de amoniac.
Asparaginase medac este disponibil in cutii continand un flacon sau 5 flacoane.
Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.

Fabricant

MEDAC GmbH
Theaterstrasse 6, D-22880 Wedel, Germania.

Acest prospect a fost aprobat in Septembrie 2015.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache: Cum sa oferi un cadou inspirat?

Expertul Acasa.ro, Claudiu Iordache

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului