Alfuran, comprimate

Prospect Alfuran, comprimate

Ce este Alfuran si pentru ce se utilizeaza

Indicatii

Alfuran apartine unui grup de medicamente denumit alfa1-blocante.
Alfuran este recomandat pentru tratamentul simptomelor din hipertrofia benigna a prostatei (HBP). HBP inseamna ca prostata se mareste (se hipertrofiaza), dar cresterea nu este de origine canceroasa (este benigna). Aceasta hipertrofie poate determina probleme la urinare. Apare indeosebi la barbatii in varsta.
- Prostata este o glanda situata chiar sub vezica urinara. Uretra (conductul prin care urina se scurge din vezica urinara pana la iesirea din corp) trece prin prostata.
- Daca prostata isi mareste volumul, ea comprima (apasa) uretra, provocand ingustarea acesteia.
- Astfel, scurgerea urinei devine dificila. Alfuran MR relaxeaza musculatura prostatei, eliberand uretra si, astfel, duce la o trecere mai usoara a urinei.
La unii pacienti cu hiperplazie benigna de prostata, glanda prostatei devine atat de mare incat se opreste complet fluxul de urina. Aceasta se numeste retentie acuta de urina.
- Acest lucru este foarte dureros si puteti avea nevoie de o scurta internare in spital.
- Un tub subtire, flexibil (cateter) este trecut in vezica. Prin acesta curge urina si se amelioreaza durerea.
- In acest timp, Alfuran MR poate fi utilizat pentru a ajuta ca urina sa curga din nou. Acest lucru a fost demonstrat numai pentru barbati ȋn varsta de peste 65 de ani.

Mod de administrare

Utilizati intotdeauna acest medicament exact asa cum v-a spus medicul sau farmacistul.

Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul daca nu sunteti sigur.
Inghititi comprimatul de Alfuran intreg, cu multa apa.
Nu rupeti, nu striviti si nu mestecati comprimatul, deoarece acest lucru poate influenta eliberarea prelungita a medicamentului. Comprimatele de Alfuran trebuiel uate dupa masa si la aceeasi ora in fiecare zi.
Hipertrofie benigna de prostata
Doza recomandata este de un comprimat de Alfuran o data pe zi.
Retentie acuta de urina
Alfuran trebuie administrat de catre medicul dumneavoastra din prima zi in care se introduce sonda urinara.
Luati un comprimat de Alfuran 10 mg o data pe zi.
Tratamentul trebuie continuat inca o zi dupa ce sonda urinara afost indepartata (in total 3-4 zile).

Atentionari si precautii

Contraindicatii

Nu utilizati Alfuran
-Daca sunteti alergic la alfuzosina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament. Semnele unei reactii alergice includ: o eruptie pe piele, dificultati la inghitire sau probleme de respiratie, umflarea buzelor, gatului sau limbii.
- Daca luati alte alfa1-blocante .
- Daca aveti hipotensiune arteriala ortostatica (tensiune arteriala scazuta ce cauzeaza ameteli sau lesin atunci cand va ridicati repede in picioare) sau ati suferit in trecut de aceasta boala.
- Daca aveti probleme cu ficatul.
Daca nu sunteti sigur daca oricare dintre acestea se aplica pentru dumneavoastra, nu luati acest medicament si adresati-va medicului dumneavoastra.

Precautii

Inainte sa luati Alfuran , adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului, daca:
- Aveti dureri la nivelul pieptului (angina).
- Aveti o afectiune severa a rinichilor.
- Aveti probleme ale inimii sau insuficienta cardiaca acuta (afectarea functiei depompa a inimii).
- Aveti o modificare la nivelul inimii care poate fi observata peelectrocardiograma (ECG), cunoscuta ca interval QT prelungit sau daca luati anumite medicamente care prelungesc intervalul QT. In acest caz, medicul dumneavoastra va va cere sa efectuati anumite teste inainte de inceperea tratamentuluisi in timpul acestuia.
- Aveti factori de risc pentru scaderea tensiunii arteriale, cum sunt afectiuni preexistente ale inimii si/sau tratament cu medicamente pentru scaderea tensiunii arteriale sau sunteti varstnic şsi puteti prezenta o scadere pronuntata a tensiunii arteriale. Scaderea tensiunii arteriale are urmatoarele simptome: ameteli, slabiciune, lesin sau transpiratii.
Interventii chirurgicale si teste in timp ce luati Alfuran
- Daca veti avea o operatie la ochi din cauza cataractei (“opacifierea ochiului "), spuneti medicului
oftalmolog ca utilizati sau ati utilizat Alfuran in trecut. Acest lucru se datoreaza faptului ca Alfuran poate provoca complicatii in timpul interventiei chirurgicale. Acest lucru poate fi rezolvat daca medicul oftalmolog stie de acest lucru inainte de interventia chirurgicala.
- Daca sunteti tratat pentru tensiune arteriala mare, medicul dumneavoastra trebuie sa masoare tensiunea arteriala in mod regulat, mai ales la inceputul tratamentului.
- Daca veti avea o operatie cu un anestezic general, spuneti medicului dumneavoastra ca luati Alfuran inainte de operatie. Medicul dumneavoastra poate decide sa nu mai luati Alfuran 24 de ore inainte operatiei. Acest lucru se datoreaza faptului ca poate fi periculos, deoarece poate scadea tensiunea arteriala. Va rugam intrebati medicul dumneavoastra daca cele de mai sus sunt sau au fost aplicabile in cazul dumneavoastra in trecut.
Copii si adolescenti
Alfuzosin nu este indicat la copii si adolescenti.

Interactiuni medicamentoase

Spuneti medicului dumneavoastra sau farmacistului daca luati, ati luat recent sau s-ar putea sa luati orice alte medicamente.
Acest lucru se datoreaza faptului ca Alfuran poate afecta modul in care actioneaza alte medicamente. Unele medicamente pot avea, de asemenea, un efect asupra modului in care actioneaza Alfuran.
Nu luati Alfuran daca aveti tratament cu:
- alte alfa-blocante, cum sunt doxazosin, indoramin, prazosin,terazosin, tamsulosin, sau fenoxibenzamina.
Discutati cu medicul dumneavoastra sau cu farmacistul inainte de a lua acest medicament daca:
- in trecut, ati avut o scadere mare a tensiunii arteriale in timpul tratamentului cu un alfa-blocant (acest lucru poate include utilizarea anterioara de alfuzosin.
- Luati un medicament pentru tensiune arteriala mare, deoarece ati putea sa va simtiti ametit, slab sau transpirat la cateva ore de candati luat acest medicament. Daca se intampla acest lucru, trebuie sa va intindeti pana cand simptomele au disparut complet. Spuneti medicului dumneavoastra ca sa poata decide modificarea dozei de medicament.
Discutati cu medicul dumneavoastra daca luati oricare dintre urmatoarele:
- Medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale crescute (hipertensiune arteriala).
- Medicamente pentru dureri inpiept (angina pectorala).
- Medicamente pentru infectii fungice (cum sunt ketoconazol sau itraconazol) si HIV (de exemplu ritonavir).
Alfuran impreuna cu alimente, bauturi si alcool
Luati Alfuran dupa o masa. Va puteti simti ametit si slabit in timp ce luati Alfuran. Daca acest lucru se intampla nu consumati alcool.

Sarcina si alaptarea

Adresati-va medicului dumneavoastra sau farmacistului pentru recomandari inainte de a lua orice medicament. Acest medicament este destinat doar barbatilor.

Conducerea vehiculelor si folosirea utilajelor

Va puteti simti ametit si slabit in timp ce luati Alfuran. Daca se intampla acest lucru, nu conduceti vehicule si nu folositi unelte sau utilaje. Alfuran contine lactoza.
Daca medicul dumneavoastra v-a atentionat ca aveti intoleranta la unele categorii de glucide, va rugam sa-l intrebati inainte de a lua acest medicament.

Reactii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate determina reactii adverse, cu toate ca nu apar la toate persoanele. Aceste reactii adverse se pot intampla cel mai probabil la inceputul tratamentului.
Dureri in piept (angina pectorala)
In mod normal, acest lucru se intampla numai daca ati avut inainte angina pectorala. Daca aveti dureri in piept incetati sa luati comprimatele si contactati un medic sau mergeti la spital imediat. Acest lucru poate afecta pana la 1 din 10000 persoane.

Reactiile alergice
Puteti avea simptome de angioedem, cum sunt o eruptie cutanata nodulara, umflarea (pleoapelor, fetei, buzelor, gurii si a limbii), dificultati in respiratie sau la inghitire. Acestea sunt simptomele unei reactii alergice. Daca se intampla acest lucru, incetati sa luati comprimatele sicontactati un medic sau
mergeti la spital imediat. Acest lucru poate afecta pana la 1 din 10000 persoane.

Alte reactii adverse raportate la administrarea de clorhidrat de alfuzosina:
Reactii frecvente (pot afecta panala 1 din 10 persoane):
-senzatie de lesin, ameteli, dureri de cap;
-greata, dureri de stomac;
-slabiciune sau oboseala.

Reactii mai putin frecvente (pot afecta panala 1 din 100 persoane):
-senzatie de ameteala, usoara confuzie sau lesin cand va ridicati rapid in picioare (hipotensiune arteriala ortostatica),
-tahicardie (accelerarea ritmului batailor inimii), palpitatii (senzatie neplacuta de batai neregulate sau puternice ale inimii),
-dureri toracice,
-somnolenta,
-diaree, uscaciunea gurii;
-eruptie trecatoare pe piele, mancarime,
-inrosirea brusca a fetei,
-retentie de apa (poate determina edem al mainilor si picioarelor),
-curgerea nasului, mancarime, stranut si nas infundat,
-stare generala de rau,
-probleme de vedere.

Reactii adverse foarte rare (pot afecta panala 1 din 10000 persoane):
-urticarie.

Cu frecventa necunoscuta (frecventa nu poate fi estimatadin datele disponibile):
-erectie dureroasa a penisului, fara legatura cu activitatea sexuala.
-probleme hepatice. Semnele pot include ingalbenirea pielii sau a albului ochilor.
-daca aveti o operatie la ochi din cauza cataractei (opacifierea zonei transparente din dreptul pupilei) si luati sau ati luat Alfuran in trecut, pupila se poate dilata slab si irisul (partea colorata a ochiului) poate deveni flasc in timpul procedurii. Acest lucru se intampla doar in timpul operatiei si este important ca medicul oftalmolog sa stie acest lucru deoarece operatia se poate efectua in mod diferit.
-reducerea numarului anumitor celule albe din sange (neutropenie). Puteti avea mai multe infectii decat in mod obisnuit.
-scaderea numarului de plachete din sange (trombocitopenie). Risc crescut de sangerare (inclusiv sangerari la nivelul nasului si/sau sangerarea gingiilor) si vanatai.
-varsaturi.
-fibrilatie atriala (batai neregulate ale inimii)

Raportarea reactiilor adverse suspectate dupa autorizarea medicamentului este importanta. Acest lucru permite monitorizarea continua a raportului beneficiu/risc al medicamentului.

Cum se pastreaza Alfuran

Nu lasati acest medicament la vederea si indemana copiilor.
Nu utilizati acest medicament dupa data de expirare inscrisa peambalaj, dupa EXP. Data de expirare se refera la ultima zi a lunii respective.
A se pastra la temperaturi sub 25 grade Celsius, in ambalajul original.
Nu aruncati niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. intrebati farmacistul cum sa aruncati medicamentele pe care nu le mai folositi. Aceste masuri vor ajuta la protejarea mediului.

Compozitie

-Substanta activa este clorhidrat de afuzosina 10 mg.
-Celelalte componente sunt: excipienți intragranulari : lactozaanhidra, dioxid de siliciu coloidal anhidru, polividona K30, talc, stearat de magneziu; excipienți extragranulari: lactoza anhidra, hipromeloza 2208 (100,00 cPs), hidroxipropilceluloza, polividona K 30, dioxid de siliciu coloidal anhidru, talc, stearat de magneziu.

Ambalaj

Alfuran MR 10 mg se prezinta sub forma de comprimate cu eliberare prelungita de culoare alba sau aproape alba, biconvexe, avand gravate pe una din fete ,,RY 10’’.
Cutie cu 3 blistere din PVC-Aclar/Al a cate 10 comprimate cu eliberare prelungita.

Fabricant

Terapia SA,
Str. Fabricii, nr. 124, Cluj-Napoca, Romania

Detinatorul autorizatiei de punere pe piata

Terapia SA,
Str. Fabricii, nr. 124, Cluj-Napoca, Romania

Acest prospect a fost revizuit in August 2015.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea