Terapii alternative

#alimente probiotice #probiotice #bacterii bune # prebiotice

De ce ne recomanda medicii probioticele

Bacterii benefice pentru sanatate, numite probiotice, sunt utilizate cu succes atât in scop preventiv, cât si curativ in cazul a numeroase boli, precum tulburarile de tranzit intestinal, gastroenteritele, virozele.

Cel care a descoperit pentru prima data efectul benefic al probioticelor este rusul Eli Metchnikoff, in 1907. Termenul de probiotic („pro biota”– „pentru viata”) a aparut in 1965. De atunci, popularitatea probioticelor este in continua crestere, iar in prezent, numeroase studii stiintifice demonstreaza ca probioticele reprezinta un veritabil scut de aparare pentru organismul uman.

Cum actioneaza probioticele?

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, probioticele sunt „microorganisme vii care aduc beneficii sanatatii atunci când sunt consumate in cantitate suficienta”.

Probioticele sunt prezente in mod normal la nivelul tubului digestiv si contribuie la echilibrarea florei intestinale. Flora intestinala este alcatuita din peste 100.000 de miliarde de bacterii: „bune” – probiotice si „rele” – patogene.

Probioticele impiedica inmultirea bacteriilor patogene la nivelul tubului digestiv. Multiplicarea necontrolata a bacteriilor „rele” poate conduce la aparitia unor imbolnaviri sau a unor tulburari de tranzit intestinal precum diareea sau constipatia. In mod normal, cand suntem sanatosi, flora intestinala se mentine in echilibru. Exista insa factori care pot cauza dezechilibre: administrarea de antibiotice, alimentatia bogata in grasimi si saraca in fibre, stresul cronic, bolile inflamatorii intestinale, deficiente ale sistemului imunitar s.a.

Echilibrul florei intestinale este un element esential pentru sanatatea noastra, deoarece probioticele ajuta la buna functionare a digestiei si la sinteza vitaminelor. Tot probioticele secreta substante antimicrobiene, stimuleaza sistemul imunitar si ne protejeaza de anumite boli. Cele mai recente studii arata ca probioticele joaca un rol protector contra bolilor inflamatorii cronice, cirozei hepatice si cancerului colorectal.

Beneficii pentru copii

Probioticele ocupa un loc important in cadrul afectiunilor din sfera pediatriei. Ele sunt folosite pe scara larga atât pentru intarirea sistemului imunitar al copiilor, cat si pentru echilibrarea florei intestinale in cazul tratamentului cu antibiotice sau al infectiilor digestive – ambele fiind probleme foarte frecvente la copii. Practic, in momentul de fata, administrarea unui probiotic este obligatorie pentru prevenirea diareei asociate tratamentului cu antibiotice sau pentru tratarea diareei infectioase la copii. Pe de alta parte, exista studii care demonstreaza ca probioticele reduc frecventa si intensitatea reactiilor alergice de tipul eczemei atopice la copii.

Beneficii pentru adulti

Intarirea sistemului imunitar reprezinta una dintre principalele indicatii terapeutice ale probioticelor in cazul adultilor. Mai exact, probioticele asigura efectul de bariera la nivelul florei intestinale, ceea ce conduce la stimularea imunitatii organismului. In plus, probioticele contribuie la reglarea tranzitului intestinal si sunt eficiente in caz de constipatie, diaree, disconfort abdominal. Unele tulpini de probiotice si-au dovedit eficienta in controlul simptomelor asociate bolilor inflamatorii intestinale (sindromul colonului iritabil sau boala Crohn), altele sunt utile in combaterea intolerantelor alimentare.

Ce probiotic alegem?

Fie ca aveti nevoie de un probiotic pentru a trata o problema medicala, fie ca vreti sa faceti o cura pentru stimularea imunitatii, este indicat sa tineti seama de urmatoarele recomandari privind alegerea unui astfel de produs:

  1. cereti sfatul medicului sau farmacistului referitor la actiunea tulpinilor aflate in compozitia produsului; astfel aveti garantia ca acesta va actiona eficient;
  2. asigurati-va de: calitatea produsului, metoda utilizata de producator pentru conservarea substantelor probiotice, termenul de valabilitate;
  3. alegeti un produs care contine o cantitate suficient de mare de probiotice pentru a fi eficient;
  4. informati-va asupra rezultatelor studiilor stiintifice realizate pe produs.

O formula dovedita care ajuta la restabilirea imunitatii organismului este alcatuita din:

  •  probiotice - sunt microorganisme vii, benefice, care au capacitatea de a mentine si de a restabili echilibrul florei intestinale si de a sustine sistemul imunitar;
  •   prebiotice  -  sunt alte componente care ajuta la restabilirea florei intestinate. Cele mai cunoscute prebiotice sunt fructooligozaharidele, care sunt substante folosite in colon pentru dezvoltarea unor bacterii benefice;
  • vitamia  C - este cea mai renumita substanta care contribuie la functionarea normala a sistemului imunitar.
     

Sursa foto: healthpac.net/blog

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din naturist

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Sfecla rosie, aliat de nadejde in curele de slabit

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Gustari sanatoase pe care le putem da copiilor la scoala

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare