Terapii alternative

#tratament dureri cronice #tratament dureri acute #dureri

Tehnici simple care te ajuta sa scapi de durerile sacaitoare

 

Romanii sunt obisnuiti cu durerea. Conform unui studiu realizat de Stem Mark, 83% dintre romani se plang cel mai adesea de durere de cap, urmata de durerea de spate 38%, durerile de dinti 24%, dureri menstruale 21%, dureri articulare, 21%, dureri cauzate de raceala, 15%, migrene, 14%, dureri musculare, 10% si durericauzate de febra, 8%.

Specialistii afirma ca rolul durerii este de a ne protejeaza proteja de un eventual pericol sau de a ne alarma atunci cand suferim de o boala. Disconfortul simtit atunci cand nervii speciali, care detecteaza leziunea tesuturilor, trimit semnale pentru a transmite informatii despre leziune de-a lungul maduvei spinarii la creier. Acesti nervi sunt cunoscuti ca nociceptori. De atunci incolo, creierul decide ce sa faca cu acea durere. 

“Daca atingi o suprafata fierbinte, un mesaj va calatori printr-un arc reflex in maduva spinarii si va provoca o contractie imediata a muschilor. Aceasta contractie te face sa ridici mana de pe suprafata fierbinte. Acest lucru se intampla atat de repede incat mesajul nu ajunge pana la creier. Cu toate acestea, mesajul de durere va ajunge pana la creier. Odata ajuns acolo, va provoca o senzatie neplacuta in corp. Modul in care creierul unui individ interpreteaza aceste semnale si eficienta canalului de comunicare intre nociceptor si creier dicteaza modul in care oamenii simt durerea. Creierul poate, de asemenea, sa elibereze substante chimice bune, cum ar fi dopamina, pentru a contracara efectele neplacute ale durerii. Asadar, durerea este o experienta complexa care porneste din creier. Fiecare senzatie dureroasa este legata 100% de creier”, explica Eugen Popa, presedintele Asociaţiei Romane de Hipnoza.

Tipuri de durere

Doua dintre cele mai intalnite tipuri de durere sunt cea cronica (pe termen lung) si cea acuta (pe termen scurt).

“Durerea acuta si cea cronica sunt fatete diferite ale aceluiasi fenomen. Durerea acuta este provocata de o boala sau leziune specifica, serveste unui scop biologic util, este asociata cu semnale fizice clare ale sistemului nervos simpatic si este auto-limitata. Durerea cronica, in contrast, poate fi considerata o boala. Este durerea care depaseste timpul normal de vindecare, mai ales daca este asociata cu o boala. Durerea cronica poate sa apara in urma unor stari psihologice si nu serveste scopului biologic”, afirma hipnoterapeutul Eugen Popa.

Managementul durerii

Daca ai dureri in mod regulat, este important sa iei in considerare gestionarea durerii cronice. Desi cei mai multi oameni atunci cand se confrunta cu dureri puternice sunt tentati sa stea in pat si sa nu se miste, in cele mai multe cazuri acest lucru face ca lucrurile sa se inrautateasca. Inactivitatea nu face altceva decat sa determine corpul sa-si piarda puterea. Acest lucru iti va afecta somnul si starea de spirit.

“Daca esti in stare, incearca sa ramai cat mai mobil posibil. Exercitiul usor poate functiona ca o forma naturala de ameliorare a durerii. Cauta ceva care nu va pune prea multa presiune asupra corpului tau., cum ar fi: mersul pe jos, yoga sau inotul. Uneori, doar trezirea si activarea sunt suficiente. Asculta-ti corpul si nu exersa mai mult decat este cazul. Daca esti atent vei observa care este limita pe care corpul tau o poate atinge”, explica Eugen Popa.

6 sfaturi pentru a trai cu dureri cronice

In acelasi timp, specialistul in hipnoterapie Eugen Popa considera ca 6 pasi simpli ne pot ajuta sa traim cu durerile cronice.

  • Invata tehnici de respiratia profunda care te pot ajuta sa te relaxezi, ceea ce poate usura durerea.

  • Este important sa reduci stresul. Stresul intensifica durerea cronica. Sentimente negative cum ar fi depresia, anxietatea, stresul si furia pot creste sensibilitatea organismului la durere. invatand sa preiei controlul asupra stresului, poti gasi o usurare a durerii cronice.

  • Fa miscare. Endorfinele eliberate de creier in timpul exercitiilor fizice pot ajuta la reducerea durerii cronice.

  • Nu fuma. Fumatul afecteaza circulatia sangelui si poate creste senzatia durerii.

  • Alege o dieta sanatoasa, echilibrata daca te confrunti cu dureri cronice.

  • Gaseste modalitati de a-ti distrage atentia de la durere. Cu cat te gandesti mai mult la durere, cu atat ii cresti puterea. in schimb, alege activitati care iti plac si pe care te poti concentra cu usurinta.

Hipnoza pentru controlul durerii

Formele de terapie care abordeaza legatura dintre minte si corp sunt adesea recomandate persoanelor care se confrunta cu dureri pe termen lung. Stresul si anxietatea sunt reactii adverse frecvente ale durerii si chiar pot face senzatia durerii sa se intensifice. Modul in care mintea reactioneaza la durere se leaga si de perceptia senzatiilor fizice. Ajutorul necesar pentru a reduce stresul si pentru a schimba modelele de gandire legate de durere poate, prin urmare, sa faca o diferenta uriasa in perceptia durerii. Pentru aceasta, tot mai multi oameni opteaza pentru hipnoterapie.

“Mai degraba decat sa te convinga ca durerea nu exista, hipnoza pentru gestionarea durerii presupune sa gestionezi orice teama si anxietate pe care le-ai putea avea in legatura cu durerea ta. De asemenea, ajuta la reducerea stresului si relaxarea sistemului nervos pentru a-l ajuta sa devina mai putin reactiv la durere. Hipnoza durerii iti reorienteaza mintea departe de durere si te ajuta sa te focusezi pe ceva mai placut. Studiile indica faptul ca strategiile hipnotice sunt echivalente sau mai eficace decat alte tratamente pentru durerea acuta si cronica si sunt susceptibile de a economisi atat bani cat si timp pentru pacienti si medici. in cazul unor dureri cronice sau durerilor acute persistente, cel mai potrivit lucru pe care il poti face daca iti doresti sa integrezi hipnoza in tratamentul tau este sa apelezi la un ajutor specializat sau sa inveti sa folosesti autohipnoza pentru a lucra cu durerea care te apasa”, afirma Eugen Popa, presedintele Asociaţiei Romane de Hipnoza.

Tehnici pentru a combate durerile acute usoare

In cazul durerilor acute usoare, poti incerca una din urmatoarele tehnici:

Stabileste un spatiu de siguranta. Acesta poate fi orice spatiu, real sau imaginar in care te simti in siguranta si protejat. Daca nu ai un astfel de loc prin amintirile tale, atunci incearca sa iti construiesti unul folosindu-te de imaginatie si vizualizare. Creeaza imaginea spatiului ales cat mai detaliat: esti acolo, percepi sunetele, imaginile si trairile acelui spatiu. Vei putea accesa acest spatiu de fiecare data cand te afli intr-o stare de disconfort.

Daca ai o durere specifica, intr-un anumit loc, atunci aceasta tehnica este foarte eficienta:

Foloseste imaginea unei galeti pline cu nurofen sau a unei galeti cu apa rece ca gheata langa tine. Imagineaza-ti ca pui mana in galeata cu apa rece iar drept urmare, constient sau inconstient, mana ta va deveni tot mai amortita. Odata ce a atins nivelul de amorteala dorit, poti sa atingi cu acea mana orice parte a corpului pe care doresti sa o amortesti/anesteziezi si vei putea sa transferi senzatia din palma in corp.

  •   2018-03-06
  •  

Articol scris de

Clara Matei

Vezi toate articolele

Articole din naturist

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Postelnicu Ionella Georgiana: Cand alegem inlay-ul si onlay-ul dentar comparat in loc de obturatia  dentara? 

Expertul Acasa.ro, dr Postelnicu Ionella Georgiana, medic specialist in implantologie orala, estetica dentara

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog: Alergiile de primavara si efectele lor asupra pielii

Expertul Acasa.ro, dr Manuela Ravescu – medic dermatolog

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.