Desi bacteriile acumulate pe suprafata dintilor sunt esentiale pentru initierea si evolutia bolii parodontale, distrugerea tesuturilor, precum si nivelul de distrugere al acestora sunt determinate de modul in care organismul uman raspunde la atacul bacterian.
Ce insemna predispozitie genetica la parodontoza?
Factorii de risc precum stresul, fumatul, diabetul si, nu in ultimul rand, factorii genetici influenteaza organismul uman. Variatiile (polimorfismul) a doua gene, IL-1A si IL1-B, sunt considerate a fi implicate in aparitia formelor severe de boala parodontala. In mod normal, cele doua gene detin informatia genetica pentru sinteza proteinelor interleukin-1alpha si respectiv interleukin-1beta. Aceste proteine sunt implicate in special in raspunsul imun al organismului la atacul agentilor infectiosi, in mecanismele inflamatorii si mentinerea echilibrului intre resorbtia si sinteza osoasa.
La persoanele care prezinta variatii la nivelul genelor IL-1A si IL-1B, sinteza interleukinelor ca urmare a prezentei bacteriilor la nivel gingival este de 2-4 ori mai mare decat la persoanele care nu prezinta variatii ale genelor pentru interleukine. Excesul de interleukine amplifica raspunsul imun la infectia parodontala, generand un raspuns hiperinflamator si un risc crescut de distrugere a tesutului parodontal si osos de la nivelul dintilor.
O persoana testata pentru genotipul IL1 este considerata a avea risc crescut de boala parodontala atunci cand prezinta o variatie (polimorfism) la nivelul genelor IL-1A si IL-1B. La persoanele cu risc genetic scazut formele severe de boala parodontala pot aparea dupa varsta de 60 de ani. Aproximativ 70% dintre persoanele cu risc genetic crescut prezinta forme severe de parodontoza. La persoanele cu risc genetic crescut, formele severe pot aparea cu 20 de ani mai devreme, in jurul varstei de 40 de ani. Periodontitele agresive rapid progresive apar in jurul varstei de 20 de ani, cu un maxim de incidenta a episoadelor agresive (inflamatii gingivale, tumefactii voluminoase sangerande si suprainfectate, pungi parodontale) si de pierdere a dintilor in jurul varstei de 30-35 de ani.
Persoanele cu predispozitie genetica prezinta un risc de 3-7 ori mai mare de a dezvolta o boala parodontala si de 2,7 ori mai mare de a pierde dintii in comparatie cu persoanele ce nu prezinta predispozitie genetica la parodontoza. Persoanele fumatoare cu predispozitie genetica la parodontoza prezinta un risc de a pierde dintii de 7,7 ori mai mare.
Ce este testul de predispozitie genetica la parodontoza?
Testul de predispozitie genetica la parodontoza presupune prelevarea celulelor epiteliale bucale prin raclaj bucal sau recoltarea a 2 ml de sange. Probele biologige sunt prelucrate in vederea obtinerii ADN uman. ADN obtinut este analizat prin tehnologia PCR – RFLP (Restriction Fragment Lenght Polymorphism) in vederea determinarii genotipului IL-1A si respectiv IL-1B pentru a identifica persoanele cu risc crescut de aparitie a bolii
parodontale si de evolutie spre forme severe.
Care este importanta testului de predispozitie genetica la parodontoza?
Genotipul IL1 reprezinta un marker specific de identificare a persoanelor cu predispozitie genetica la parodontoza. Nu toate persoanele cu risc genetic crescut dezvolta aceasta boala, iar persoanele fara predispozitie nu sunt total lipsite de risc. Acesta analiza genetica permite identificarea persoanelor cu risc crescut de a face forme severe ale bolii parodontale si ofera informatii importante in ceea ce priveste atitudinea terapeutica. In cazul persoanelor cu boala parodontala si la care s-a identificat predispozitia genetica la parodontoza se recurge la o terapie complexa avand in vedere faptul ca recuperarea dupa interventiile chirurgicale la aceste persoane este de 21%, spre deosebire de persoanele fara predispozitie genetica la care recuperarea este de 73%.
Genetic Lab, Bucuresti
Sursa foto: legenda.travel
