Dieta si nutritie

# trucuri de slabit #slabit #dieta de slabit

Trucuri utile care te ajuta sa slabesti si sa te mentii in forma dupa aceea

Daca te chinui sa slabesti, ei bine, nu esti singur in povestea asta. Conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in 2019, prevalenta supragreutatii la persoanele cu varsta peste 18 ani, in Romania, este de 57,7%. Asadar, numarul de persoane supraponderale a crescut in ultimii ani si multi oameni considera ca este din ce in ce mai greu sa se mentina la o greutate "normala" in mediul actual in care ne traim viata.

De ce ne ingrasam?

Potrivit psihologului Angela Nutu, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza, exista doua posibilitati de a manca: una este pentru a te hrani, a doua este pentru a te elibera de o pofta, o dorinta nebuna de a manca ceva. "Cand mananci doar pentru a te hrani, nu ai cum sa ajungi sa ai kilograme in plus. Cand mananci insa ca sa stapanesti o pofta, atunci incepi sa te ingrasi. Oamenii, care au depasit un nivel normal de greutate, au depasit faza in care mancarea te hraneste, hranindu-si de fapt constant nu corpul, ci poftele si emotiile. Alimentele ajung astfel "medicamente" pentru a potoli dureri interioare provocate de traume, suferinte, lipsa increderii si iubirii de sine. Asa cum unii oameni folosesc fumatul, alcoolul, sportul sau munca in exces, altii se refugiaza in mancare pentru a (re)gasi comfortul emotional", explica psihologul Angela Nutu.

Cea mai eficienta metoda pentru a slabi?

Cei mai multi oameni atunci cand decid sa slabeasca, fie ca au nevoie sa slabeasca 4-5 kilograme, fie de 15-20 sau mai mult, isi aleg o dieta alimentara din zecile care sunt promovate cu succes in toata lumea si incearca sa faca cat mai mult sport. Pare cat se poate de logic si masurabil: cantitatea de energie pe care o aduci in corp sub forma alimentelor minus energia pe care o consumi trebuie sa fie stocata undeva - adica sub forma de grasime. Asa ne ingrasam, asa slabim. Se pare ca realitatea este una mai complexa. Potrivit unei analize a Universitatii din California pe 31 de studii despre dietele pe termen lung - mai mult de 80% dintre persoanele care pierd cu succes kilogramele, castiga totul inapoi (ba chiar si mai mult) in doar doi ani.

"Deci, de ce efectul yoyo este mai degraba regula decat exceptie? De ce suntem atatia dintre noi blocati in sistemul „ingrasare→ slabire→ ingrasare"? De ce nu functioneza dietele bazate pe restrictii alimentare pe termen lung? in cele mai multe cazuri, vointa iti face treaba pana este atins obiectivul. O data ce au scapat de kilogramele in plus, cei mai multi oameni se intorc la stilul obisnuit de viata care atrage dupa sine un numar si mai mare de kilograme in plus. De ce se intampla asta? Majoritatea dietelor includ o forma de deprivare şi/sau negare; unele implica sa numeri calorii, dar tot ce reusesc ele sa faca este sa programeze mintea sa se gandesca la mancare. Astfel, atunci cand o persoana renunţa la dieta, se va gandi obsesiv la mancare mult mai mult decat inainte sa fi inceput dieta.Pentru cei mai multi dintre noi, nici dietele si nici sportul nu vor face minuni pe termen lung. Cel putin nu in lipsa schimbarii atitudinii mentale legate de mancare si obiceiurile de consum", afirma psihologul Angela Nutu.

Hipnoza pentru slabit

Potrivit specialistului, printre metodele de slabit, hipnoza este, cu siguranta, una dintre cele mai atractiva, controversata adesea si totusi foarte, foarte eficienta; si din ce in ce mai cautata. Tot mai multi oameni inteleg ca pentru a-si rezolva probleme legate de obiceiurile alimentare, dar si pentru a-si mentine o greutate dezirabila pe termen lung, au nevoie sa-si transforme mintea din obstacol in prieten.

"De ce funtioneaza hipnoza? Subconstientul ne controleaza 95% din viata noastra; sentimentele, trairile si decizile ne sunt efectiv influentate de experientele si emotiile noastre trecute si pastrate in subconstient. Asadar, in subconştientul nostru sunt intiparite atat pattern-urile disfuncţionale care conduc la creşterea in greutate, cat şi motivaţia şi resursele care ne pot elibera si ne pot mentine pe calea cea buna. Tot ceea ce preia subconstientul este prin intermediul mesajelor. Vorbeste in imagini, sentimente si metafore si raspunde la vizualizarea a ceea ce doresti. Iar hipnoza ofera cadrul perfect pentru aceasta comunicare: este resimtita ca o stare de relaxare profunda si concentrare a atentiei, similara cu starea resimtita atunci cand suntem foarte concentrati citind o carte sau vizionand un film. Hipnoza poate fi folosita si ca o tehnica complementara in alte programe de slabit pentru a accelera rezultatele dezirabile", explica psihologul Angela Nutu, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

 

Iata 6 trucuri pentru a te abtine sa mai mananci peste masura:

1. Mananca cat mai constient. "Este bine stiut ca telefonul, televizorul, cartea - iti distrag atentia de la mancare si asa ajungi sa mananci mai mult decat ar trebui. Lasa deoparte orice forma de distragere si concentreaza-te in schimb sa mananci cat mai rar si lent, ceea ce iti va aduce mai rapid senzatia de satietate. Asculta-ti stomacul si vei sti cand sa te opresti", spune psihologul.

 

2. Nu manca pe fuga. "Multor oameni li se intampla sa manance pe fuga, deoarece mai fac si alte lucruri intre timp. De cate ori nu ai timp de mic dejun si mananci rapid in masina in drum spre serviciu, de cate ori nu te opresti la patiseria de pe colt si-ti satisfaci poftele in timp ce te indrepti spre activitatile tale? Ei bine, acesta este un alt obicei nesanatos, de consum inconstient. De fiecare data cand iti este foame aseaza-te la masa, foloseste tacamuri si urmeaza trucul 1", este de parere Angela Nutu.

3. Considera hrana ca fiind prietenul tau, nu dusman. "in loc sa te "lupti" cu alimentele si sa alegi diete care mai de care mai drastice, imprieteneste-te cu mancarea, si procedeaza asa: in loc sa iti spui "nu am voie acest aliment – cartofi prajiti, ciocolata, etc." spune/gandeste asa "aleg sa mananc salata sau legumele respective, pentru ca asa ma simt mai bine!". Cu alte cuvinte in loc sa simti ca trebuie sa iti pui restrictii, care nu vor face decat sa iti stimuleze atentia si frustrarea in legatura cu alimentele interzise, decide ca tu alegi, si pentru ca alegi, desigur ca te indrepti in mod constient catre alimente benefice tie, pentru ca iti vrei binele", explica specialistul.

 

4. Alege cu grija farfuria. Potrivit unui studiu al cercetatorilor de la Universitatea Cornell din New York, tindem sa consumam mai putina mancare daca exista un contrast puternic intre culoarea farfuriei si cea a alimentelor consumate. Se pare ca portiile arata mai mari pe o farfurie inchisa la culoare. Astfel, o farfurie albastra te poate ajuta sa mananci cu pana la 20% mai putin.

5. Taie mancarea in bucati mici. Potrivit unui studiu realizat de o echipa de cercetatori la Universitatea din Arizona, daca tai mancarea in bucati mai mici, iti poti pacali creierul sa creada ca ai in fata o cantitate mai mare si, astfel, vei manca mai putin din ea.

 

6. Nu te aseza infometat la masa. "Oricat ai incerca, daca esti flamand va fi aproape imposibil sa reusesti sa respecti trucurile de mai sus. Daca insa ti se intampla asta poti bea inainte de masa jumatate de cana de apa calduta sau de ceai neindulcit", conchide psihologul Angela Nutu, vicepresedintele Asociatiei Romane de Hipnoza.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dieta-nutritie

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Feniculul previne cancerul. Descopera-i toate beneficiile!

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului