Dieta si nutritie

#detox #detoxifiere #ceai verde

Detoxifierea organismului cu ajutorul ceaiului verde

Ceaiul verde este obtinut din frunzele plantei de ceai denumita stiintific Camellia sinensis. Tot din aceasta planta se obtine si ceaiul negru, ceaiul oolong, ceaiul alb si matcha. Diferenta dintre toate aceste ceaiuri consta in modul de procesare, ceea ce duce si la schimbarea compozitiei nutritionale. Principalele tari producatoare de ceai verde sunt China, Japonia, Vietnam si Indonezia.

 

Ceaiul verde este deseori utilizat ca inlocuitor pentru cafea, datorita continutului de cofeina. In plus, acesta are si o serie de beneficii pentru sanatate. Unul dintre aceste beneficii ar fi detoxifierea organismului. Iata cum ajuta ceaiul verde la detoxifiere si ce alte beneficii sunt asociate cu acest tip de ceai.  

Rolul ceaiului verde in detoxifiere

Ceaiul verde nu ajuta in mod direct la detoxifiere, dar sustine organismul in realizarea proceselor naturale de detoxifiere. Termenul de detoxifiere se refera la eliminarea substantelor toxice din organism, care pe termen lung pot favoriza aparitia unor boli.

Avand in vedere toxinele cu care organismul vine zilnic in contact, este nevoie de o functionare optima a proceselor naturale de detoxifiere. Principalul organ implicat in aceste procese este ficatul, care filtreaza tot ceea ce intra in organismul nostru.

Ceaiul verde poate facilita si stimula aceste procese, datorita compozitiei sale nutritionale. Ceaiul verde este bogat in flavonoide, nutrienti care fac parte din clasa polifenolilor. Acestia sunt antioxidanti puternici care neutralizeaza efectele radicalilor liberi.

Radicalii liberi sunt molecule instabile care distrug celulele sanatoase, favorizand aparitia bolilor si imbatranirea. Pe de alta parte, acesti polifenoli imbunatatesc si functia hepatica, deci si capacitatea ficatului de a detoxifia.

Pentru a obtine beneficiile ceaiului verde, este nevoie de un consum zilnic de 3-5 cani de ceai verde.

Beneficiile ceaiului verde

Pe langa rolul pe care il au in detoxifiere, ceaiul verde aduce si alte beneficii organismului:

  • Imbunatateste concentrarea si memoria – datorita continutului in cafeina, ceaiul verde actioneaza si ca stimulent pentru creier. Astfel, acesta imbunatateste starea de spirit, concentrarea, vigilenta, memoria si starea de alerta.  De asemenea, se pare ca ar scadea riscul de declin cognitiv legat de varsta (dementa, Alzheimer).
  • Stimuleaza arderea grasimilor – unele studii au demonstrat ca ceaiul verde creste consumul caloric si actioneaza precum un arzator de grasimi.
  • Scade riscul de cancer – antioxidantii din compozitia ceaiului verde apara organismul de actiunea radicalilor liberi. Radicalii liberi sunt asociati cu diverse tipuri de cancer. Studiile au aratat ca ceaiul verde ar scadea riscul de cancer de san, cancer de prostata si cancer colorectal.
  • Imbunatateste mirosul respiratiei – respiratia urat mirositoare este deseori consecinta multiplicarii necontrolate a bacteriilor in cavitatea orala. Ceaiul verde poate imbunatati mirosul respiratiei, prin inhibarea multiplicarii bacteriene.
  • Ajuta la prevenirea diabetului de tip 2 – ceaiul verde imbuntateste sensibilitatea la insulina si scade glicemia.
  • Ajuta la prevenirea bolilor cardiovasculare – antioxidanții din ceaiul verde impiedica oxidarea LDL-colesterolului, in timp ce particulele oxidate de LDL sunt responsabile de aparitia bolilor cardiovasculare.

Contraindicatiile ceaiului verde

Daca vrei sa incepi sa consumi ceai verde pentru detoxifiere si alte beneficii, trebuie sa ai in vedere faptul ca este contraindicat in cazul persoanelor care sufera de anumite boli sau tulburari.

Persoanele care sufera de anxietate, anemie, hipertensiune, insomnie, diaree, sindrom de colon iritabil, hemoragii, osteoporoza, boli ale ficatului, glaucom nu ar trebui sa consume ceai verde, deoarece cafeina din ceai ar putea agrava aceste afectiuni.

De asemenea, este contraindicat consumul de ceai verde in cantitati mari de catre femeile insarcinate, cele care alapteaza si copii, tot din cauza continutului de cafeina.

Asadar, detoxifierea organismului poate fi potentata de ceaiul verde, pe langa alte beneficii pe care acest produs le aduce. Totusi, evita ceaiul verde in cantitati mari, daca acesta iti este contraindicat. Daca suferi de anumite boli, discuta cu medicul inainte de a incepe sa consumi regulat ceai verde.

Sursa foto: pixabay.com

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din dieta-nutritie

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi: Fertilizare in vitro cu ovocite donate. Indicatii si sanse de reusita

Expertul Acasa.ro, dr Muheidli Chadi, medic specialist obstetrica-ginecologie

Pune o intrebare