Ziua in care nu mai poti da atat de usor jos kilogramele acumulate soseste mai repede decat te-ai fi asteptat. Practic, ajungi rapid la momentul in care nu mai poti manca o pizza intreaga fara sa te gandesti la orele intregi petrecute apoi in sala de fitness. Expertii sunt de acord cu faptul ca pe masura ce inaintezi in varsta slabesti tot mai greu.

Te gandesti, cu siguranta, ca abia de pe la 50 de ani incolo vei avea probleme cu greutatea si ca abia atunci probabil iti va fi mai greu sa slabesti. Ei bine, specialistii in probleme de nutritie sustin ca varsta de la care nu mai poti da jos atat de simplu e mai mica decat ti-ai fi inchipuit. Mai exact, de pe la 30 de ani deja metabolismul incetineste, odata ce masa musculara incepe si ea sa intre in declin. Scaderea masei musculare determina organismul sa arda mai putine calorii, ceea ce se va traduce printr-o crestere in greutate. Si este valabil atat pentru barbati, cat si pentru femei, sustine Melissa Halas-Liang, reprezentant al Academiei de Dieta si Nutritie din California, citata de Reader’s Digest.

“Acesta este motivul pentru care pare ca nu mai putem manca atat de mult si ca avem de tras mult mai tare la sala. Metabolismul nu mai este la fel de bun, din cauza masei musculare diminuate”, sustine Halas-Liang.

Iar lucrurile vor merge din rau in mai rau. Respiratia se va diminua cu pana la 10% pana la 50 de ani si cu 20-25% pana la varsta de 70 de ani, mai spune Halas-Liang. Cu cat consumi mai putina energie, cu atat arzi mai putine calorii.

Pentru femei, in special, varsta poate avea un cuvant dur de spus asupra taliei. In organismul femeilor se produc schimbari hormonale suplimentare odata cu menopauza, ceea ce poate face si mai dificila mentinerea constanta a greutatii. In ceea ce ii priveste pe barbati, pentru ei este ceva mai usor sa slabeasca, intrucat au o masa musculara mai mare si un metabolism mai rapid comparativ cu femeile, chiar si la batranete.

Daca incerci sa pierzi cateva numere la haine, dar ai ajuns deja la varsta de 30 de ani nu trebuie sa iti faci asa de mari griji. Iti poti intensifica metabolismul cu ajutorul exercitiilor fizice regulate, cel putin de doua ori pe saptamana. "Trebuie sa te misti mai mult si sa mananci tot mai putin cu fiecare deceniu care trece dupa 30 de ani", a mai spus Melissa Halas-Liang.

  •   2018-01-01
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Gabriela Ples

Vezi toate articolele

Articole din dieta-nutritie

Sfatul expertului

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Simona Jeles, psihoterapeut: 4 lucruri pe care nu le stiai despre depresie

Expertul Acasa.ro, Simona Jeles, psihoterapeut

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii