Barbatii se duc mai rar decat femeile la controalele medicale anuale de rutina, de aceea, nu reusesc sa depisteze la timp problemele de sanatate si ajung sa sufere complicatii grave, care le pun viata in pericol. Exista cateva teste medicale pentru afectiuni care-i afecteaza direct sau la care sunt mai predispusi si pe care ar trebui sa le efectueze la anumite intervale de timp, in functie de varsta, pentru a verifica starea lor de sanatate!
1. Masurarea tensiunii arteriale
Problemele cu tensiunea arteriala sunt frecvente la barbati, iar modul de masurare este simplu, rapid, neinvaziv si la indemana oricui. Se poate face in orice spital sau clinica, dar si in farmacii sau puncte de prim ajutor.
Specialistii recomanda ca barbatii sanatosi intre 18 si 64 de ani, fara probleme de sanatate care ar putea afecta presiunea sangelui, sa isi masoare tensiunea arteriala macar o data la 2 ani, pentru a evita complicatiile severe.
2. Screeningul cancerului de prostata
Cancerul de prostata este cel mai frecvent tip de cancer la barbati. Sanatatea prostatei poate fi verificata prin mai multe investigatii.
O analiza de sange poate arata medicilor care este nivelul antigenului specific prostatic, pentru a determina daca exista probleme la nivelul prostatei.
Examenul digital rectal este o alta metoda prin care se testeaza prostata barbatilor.
Toti barbati trecuti de varsta de 50 de ani trebuie sa isi faca examenul de prostata in fiecare an.
3. Colonoscopia
Cancerul colorectal este mai frecvent la barbati decat la femei, de aceea, medicii recomanda mai des acestora colonoscopia. In absenta unor simptome specifice, orice barbat trecut de 50 de ani ar trebui sa faca, anual, acest test de depistare a cancerului de colon.
Colonia este un test invaziv, care presupune introducerea unui colonoscop prin rect, pentru observarea interiorului intestinului gros.
4. Masurarea nivelului de colesterol
Colesterolul este o problema care da mari batai de cap barbatilor, mai ales in conditiile unui stil de viata haotic, bogat in alimente nesanatoase, stres si sedentarism.
Masurarea colesterolului se face printr-un test foarte simplu de sange. Aceasta analiza ar trebui facuta, la barbati, incepand cu varsta de 20 de ani si repetata o data la 5 ani, pana la 35 de ani. Dupa varsta de 35 de ani, colesterolul trebuie masurat anual.
Sursa foto: citywellness.ca