Boli

# examen bacteriologic #urocultura #urina

Ce este urocultura (examenul bacteriologic al urinii)

Urocultura presupune studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor (scop diagnostic) si efectuarea antibiogramei (testarea sensibilitatii germenilor la antibiotice) cu administrarea unor antibiotice specifice (scop terapeutic).

Principala indicatie a uroculturii o reprezinta infectiile tractului urinar.

Infectiile urinare reprezinta o patologie foarte frecventa si comuna in ziua de astazi, mai ales in cazul sexului feminin. Infectiile urinare reprezinta afectiuni caracterizate prin patrunderea si multiplicarea bacteriilor in tractul urinar, manifestate prin bacteriurie (prezenta bacteriilor in urina). Colonizarea microbiana a urinii poate fi asimptomatica sau simptomatica. in absenta infectiei, rinichii, ureterele si vezica urinara sunt sterile, iar uretra distala este normal colonizata. Germenii cei mai frecventi implicati sunt bacteriile, mai rar virusurile, levurile.

La femei, microbiota intestinala (microorganismele care se gasesc la nivelul intestinului gros) colonizeaza vestibului vaginal, patrund in uretra, infectia propagandu-se pe cale ascendenta. Infectia urinara la femeie este favorizata de uretra scurta, de actul sexual prin efectul mecanic de introducere a germenilor in vezica urinara, folosirea contraceptivelor spermicide locale care altereaza mediul vaginal. La barbati, infectia urinara este mai rara datorita uretrei mai lungi, colonizarii mai reduse in regiunea periuretrala, mediu local mai uscat si a prezentei substantelor bactericide din secretia prostatica.

Infectiile urinare recurente (3 sau mai multe episoade simptomatice de infectie urinara pe an) pot apare in conditiile persistentei focarului de infectie in organism cu acelasi germene (care a fost insuficient tratat) sau in conditiile reinfectiei exogene, in absenta unei anomalii anatomice sau urologice.

Etiologia infectiilor de tract urinar:

  • Escherichia coli (cel mai frecvent germene implicat, 70 – 90 % din cazuri);
  • Pseudomonas aeruginosa;
  • Klebsiella pneumoniae;
  • Staphylococcus saprophyticus;
  • Staphylococcus aureus;
  • Proteus mirabilis;
  • Enterobacter;
  • Serratia;
  • Corynebacterium urealyticum;
  • Mycobacterium tuberculosis.

Diagnosticul de infectie urinara

Diagnosticul de infectie urinara trebuie documentat prin: examenul citobacteriologic al urinii si bandelete reactive.

Bandeleta urinara

Prelevate utile diagnosticului de infectie de tract urinar:

  • urina pentru sumar de urina si pentru examen bacteriologic al urinei;
  • sange la pacientii cu pielonefrita, pentru hemocultura.

Prelevarea urinii pentru examen cito-bacteriologic al urinii:

Pregatirea pacientului pentru urocultura

Pregatirea psihica a pacientului include: explicarea pacientului de ce este importanta aceasta investigatie, ii explicam cum se face si il instruim cum sa-si recolteze singur urina in conditii aseptice.

Pregatirea fizica a pacientului include: dezbracarea pacientului, pozitionarea adecvata, respectarea intimitatii si a pudorii, recomandari privind alimentatia, toaleta regiunii, dezinfectia organelor genitale externe, asigurarea confortului fizic.

Cum se face recoltarea urinii?

  • Identificarea pacientului.
  • Spalarea mainilor cu apa si sapun si aplicarea unor manusi de protectie (sterile).
  • Recoltarea urinii de la barbat sau femeie dupa toaleta genito-urinara cu apa si sapun si clatire abundenta; uscati regiunea, dezinfectati meatul uretral cu comprese sterile imbibate in antiseptic.
  • Momentul prelevarii: prima urina de dimineata, care este cea mai concentrata sau dupa cel putin 3 ore de la mictiunea anterioara.
  • Volumul prelevat este de 20 ml pentru izolarea cantitativa a microorganismelor conditionat patogene si 50 ml pentru izolarea microorganismelor patogene primare (asa cum este Mycobacterium tuberculosis) .
  • Colectarea urinii, prinsa in zbor din jetul mijlociu (primul jet se arunca) intr-un recipient steril.
  • Se acopera tubul steril.
  • Transportul probelor la laborator pentru examinare se face in maxim o ora de la prelevare. Daca se temporizeaza examinarea probei aceasta trebuie tinuta la frigider, la +4oC.
  • Rugam pacientul sa-si spele mainile dupa prelevarea urinei.

 

Rezultatele uroculturii si interpretarea lor

Examenul bacteriologic ofera informatii despre identificarea si numarul de germeni pe ml si numarul de leucocite si/sau hematii pe ml de urina.

O infectie urinara este definite prin asocierea unei leucociturii peste 10000 / ml cu bacteriuria peste 100.000 UFC (unitati formatoare de colonii) / ml. Un numar crescut de leucocite in urina este practic intotdeauna prezent in cazurile de infectie urinara. Absenta germenilor cu prezenta unui numar crescut de leucocite in urina apare in urmatoarele situatii:

  • germeni particulari (Mycobacterium tuberculosis, Chlamydia, Mycoplasma);
  • infectii decapitate, adica pacientul a luat antibioticoterapie in prealabil;
  • contaminare urinara prin secretie vaginala;
  • nefropatii interstitiale cronice;
  • tumori uroteliale.

Bacteriuria semnificativa (urocultura pozitiva) se caracterizeaza prin prezenta a peste 100.000 UFC / ml urina. Urocultura negativa se caracterizeaza prin prezenta a sub 10.000 UFC / ml urina. O bacteriuria joasa, cuprinsa intre 1000 – 100.000 UFC / ml urina semnifica contaminarea urinara, dar se interpreteaza ca infectie urinara in urmatoarele cazuri:

  • asocierea bacteriuriei joase cu piurie si simptome clinice sugestive (disurie, febra, polakiurie, durere lombara);
  • o bacteriurie de 1000 UFC / ml urina la un barbat simptomatic;
  • identificarea la urocultura a Staphylococcus saprophyticus (are crestere lenta pe mediul de cultura).

Aprecierea eficientei terapiei cu antibiotice

  • criterii clinice: scaderea febrei, ameliorarea starii generale;
  • criterii paraclinice: scadere / normalizarea valorilor: CRP (proteina C reactiva), VSH (viteza de sedimentare a hematiilor), normalizarea leucogramei;
  • criterii bacteriologice: negativarea examenelor bacteriologice.

Surse foto: stock.adobe.com

Advertorial

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din boli

Expertul Acasa.ro, dr Cristina Ciuca, medic oftalmolog

Experti Sanatate

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Cum sa iti stimulezi imunitatea toamna?

Experti Sanatate

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Vedeta lunii septembrie: anghinarea. De ce merita cumparata?

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare


Citeste pe ele.ro

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie: Gustari sanatoase pe care le putem da copiilor la scoala

Expertul Acasa.ro, Ana Ionita - consilier in nutritie

Pune o intrebare