Tessa, fetita care s-a nascut fara nas
Tessa, fetita fara nas, asa cum a fost numita de presa britanica si nu numai, sufera de arhinia, o anomalie congenitala foarte rara, care o impiedica sa miroasa. Parintii fetitei au decis sa faca publica povestea Tessei pentru a oferi speranta si nadejde si altor parinti care au copii diagnosticati cu dizabilitati.
Desi fetita nu poate mirosi, ea poate tusi, stranuta sau raci la fel ca oricare alt copii. Pe langa nedezvoltarea organului mirosului, Tessa s-a nascut si cu probleme de vedere. La varsta de 11 luni, a suferit o interventie chirurgicala in vederea recuperarii vederii la ochiul stang, insa, din pacate, operatia a esuat, iar in prezent, Tessa vede doar cu ochiul drept.
Dezinformarea, mai grava si sfasietoare decat boala in sine
Potrivit parintilor Tessei, problemele medicale ale fetitei nu au fost nici pe departe cel mai mare obstacol pe care l-au avut de infruntat.
Dezinformarea cu privire la aceasta boala a fost cea mai mare problema cu care s-au confruntat inca din timpul sarcinii, cand medicii au descoperit anomalia congenitala si le-au recomandat sa termine sarcina inca din stadiu incipient. Acestia au refuzat sa asculte sfatul medicilor. Dupa o documentare atenta, au iesit in fata presei pentru a atentiona viitorii parinti ca bebelusii nascuti cu arhinia nu sunt condamnati la o viata de chin sau fara sansa.
Tessa este programata pentru prima interventie chirurgicala in care medicii vor incerca sa ii puna un nas artificial, astfel incat fetita sa duca o viata cat mai normala si sa nu mai fie victima rautatilor celor din jur.
In ciuda diformitatii de care sufera Tessa, parintii si apropiatii ei o descriu ca fiind unul dintre cei mai voiosi si plini de viata copii. Mama ei a marturisit ca, din prima zi de viata, Tessa zambeste continuu si reuseste, prin vivacitatea de care da dovada, sa cucereasca inimile tuturor celor care ajung sa o cunoasca.
Sursa foto: nydailynews.com